Craciun in Bucovina

Artistul Paul Simon va reînregistra vechi piese pentru un nou album intitulat ‘In The Blue Light’, care va apărea înaintea retragerii acestuia din turnee, în luna septembrie, porivit contactmusic.com.

Chiar în aceste momente când starul se pregătește să se retragă din a susține concerte în turnee, compozitorul legendar, Paul Simon, a anunțat detalii despre un album nou-nouț, ‘In The Blue Light’, care îl face să reviziteze piese din trecut și altele preferate de el, din catalogul său.

Noul album este programat să apară pe 7 septembrie, cu puțin timp înainte ca Simon să facă plecăciunea finală în arenă, cu un concert la Flushing Meadows Park, în New York. Aceasta va fi prima lansare de după cea din 2016 a albumului propriu de studio ‘Stranger To Stranger’.

Artistul alături de producătorul său fidel Roy Halee vor interpreta 10 cântece mai puțin cunoscute și câteva din preferatele personale ale lui Simon din discografia sa. Trupa sa va fi formată din ansamblul instrumental yMusic, chitaristul Bill Frisell, trompetistul Wynton Marsalis și Bryce Dessner de la The National.

„Acest album este format din piese despre care am crezut că sunt aproape perfecte sau suficient de ciudate ca să fie trecute cu vederea prima dată când s-a pus problema”, a declarat Simon într-o dezvăluire despre noua lansare, conform sursei citate.

„Refacerea aranjamentelor, a structurilor de armonie și a versurilor care nu se făceau pe deplin înțelese, mi-a dat timp să clarific în propria-mi minte ce voiam să exprim sau să realizez la ce mă gândeam și să fac totul mult mai ușor de înțeles.” Simon, acum în vârstă de 76 de ani, s-a bucurat de o carieră de succes, care se întinde pe mai mult de cinci decenii, ajungând faimos alături de cântărețul Art Garfunkel, când a făcut parte din popularul grup Simon & Garfunkel la mijlocul anilor ’60. Cei doi s-au separat în 1970, în culmea gloriei, iar Simon a început o carieră solo din care face parte aclamatul album ‘Graceland’.

„Este o întâmplare neobișnuită ca un artist să aibă oportunitatea de a relua munca sa timpurie, de a o regândi, a o modifica și chiar de a schimba părți ale originalului.” – a continuat Simon.

„Din fericire, această ocazie mi-a oferit și darul de a cânta alături de un grup extraordinar de muzicieni, printre care se află mulți cu care nu am avut ocazia să înregistrez anterior. Sper ca ascultătorul să găsească aceste noi versiuni ale pieselor vechi reinvigorate, ca o vopsea nouă pe zidurile vechi ale casei familiei.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava