MOPAN Suceava
Galerie foto14 poze în acest set

PDL Suceava a adus aproximativ 3.000 de oameni, atât membri de partid cât și simpatizanți la mitingul de susținere a președintelui suspendat Traian Băsescu care a avut loc sâmbătă la Iași în Piața Palatului Culturii între orele 11-13. Alături de delegația suceveană s-au aflat liderii la vârf ai organizației județene a PDL în frunte cu președintele Gheorghe Flutur, secretarul general Ioan Bălan și prim vicepreședintele Orest Onofrei. Potrivit estimărilor deputatului Ioan Bălan, care s-a ocupat în mod direct de organizarea manifestării de la Iași în calitatea sa de secretar general adjunct regional, în Piața Palatului Culturii au fost prezente în jur de 15.000 de persoane iar mitingul s-a desfășurat în condiții normale exceptând situația în care s-a întrerupt alimentarea cu energie elecitrcă. ”Suceava a participat cu aproximativ 3.000 de delegați care au venit din toate colțurile județului iar organizația de tineret de fost foarte activă. Acest eveniment cu o singură excepție s-a desfășurat în condiții normale. Când am spus excepție m-am referit la întreruperea cel puțin suspectă a curentului electric cam pe la jumătatea manifestării. Am depășit momentul întrucât a existat un ”plan B” adică am avut pregătit un generator pe care l-am pus imediat în funcțiune”, a declarat Ioan Bălan.

Flutur: ”USL-ul, ce-ați făcut cu leul?”

Pe scena amenajată în Piaţa Palatului Culturii s-au aflat liderii PDL Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Sever Voinescu, Cristian Preda, Teodor Paleologu, Monica Macovei dar și fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu toţi în cămăşi albe. Președintele PDL Suceava, Gheorghe Flutur, secretarul general al partidului la nivel național, a fost printre primii care s-au adresat mulțimii. ”USL se comportă ca noii mineri din 3-6 iunie, care dau bastoane pe spinarea statului de drept. Nu trebuie să-i lăsăm. Să spunem nu abuzului, celor care au dat cu economia în gard în aproximativ două luni, celor care au devalorizat leul, să ne apărăm preşedintele ales. USL-ul, ce-ati facut cu leul?. L-ați nenorocit. Nu trebuie să-i lăsăm să calce cu șenila tancului sovietic peste democrație. Mergem la vot, stăm în picioare. Nu ne putem bate joc de 22 de ani de munca a românilor, cu sacrificii”, le-a spus Flutur participanților la miting care purtau pancarte cu mesajele ”Jos Ponta” și ”Băsescu, suntem cu tine”.

Băsescu: ”Am convingerea că poporul român va da o lecţie teribilă clasei politice pe 29 iulie”

Președintele suspendat Traian Băsescu a apărut în scenă îmbrăcat cu un tricou albastru le-a cerut oamenilor să vina la vot exprimându-și convingerea că poporul va da o lecție teribilă clasei politice pe 29 iulie. ”Am convingerea că poporul român va da o lecţie teribilă clasei politice pe 29 iulie şi asta va fi salvarea României. Toţi aliaţii noştri din UE şi din NATO spun că statul de drept nu e consolidat, dar România are o şansă unică, ca poporul ei să vină pe 29 şi să restabilească statul de drept şi să reintroducă România în parteneriatele europene. Partidele vin şi pleacă, ţara şi poporul rămân. Voi sunteţi aici stăpâni, nu partidele”, le-a spus Băsescu celor adunați în Piața Palatului Culturii din Iași. Băsescu a transmis oamenilor că prin acțiunile lor liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu nu fac decât să izoleze România în plan extern și că votul din 29 iulie împotriva demiterii președintelui va dovedi că românii sunt deasupra clasei politice. ”România are acum nevoie mai mult ca oricând să se vadă că există o forță care pune capăt abuzului și loviturii de stat a lui Ponta și Antonescu iar această forță nu este alta decât poporul român. Astăzi trebuie să vă apărați țara prin votul vostru. Pe 29 nu discutăm despre scaunul lui Băsescu, românii au de ales între a spune da lui Crin și Ponta lăsând țara în izolare, și a spune nu demiterii președintelui, dovedind că românii sunt deasupra clasei politice, că românii înțeleg mai bine interesul național decât un grup de pușcăriabili din parlamentul României. Vă rog să înțelegeti un lucru fundamental prin reacțiile pe care le-ați văzut toți de la toți aliații noștri, puteți înțelege că România e izolată acum datorită vremelnicilor lor conducători, fie că e vorba de Crin Antonescu, Ponta, Voiculescu. Acești oameni nu sunt parteneri de dialog ai statelor din UE. Dacă ei vor rămâne după referendum să conducă destinele țării, nu vor fi izolați numai ei, ci România va fi izolată. E greu să găsești în lumea asta un președinte care să mai aibă 50%, e pentru mine o misiune imposibilă dar le vom demonstra că noi suntem în stare să îndeplinim și misiuni imposibile”, a spus Băsescu. Mitingul de susținere a lui Traian Basescu  s-a încheiat cu Imnul Golanilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava