MOPAN Suceava

Democrat liberalii suceveni nu au reușit să definitiveze lista de candidați pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. Potrivit informațiilor noastre, candidații pe colegiile uninominale urmau să fie stabiliți în cadrul ședinței Biroului Permanent Județean al PDL care a avut loc sâmbătă. Surse democrat liberale ne-au declarat că în urma discuțiilor s-a reușit desemnarea candidaților în 11 din cele 14 colegii pentru Senat și Camera Deputaților. Toți parlamentarii în funcție vor candida din nou aceasta fiind prima decizie luată de Biroul Permanent Județean, cu excepția senatorului de Vatra Dornei, Sorin Fodoreanu, care a hotărât să nu mai candideze din motive personale. Astfel pentru Camera Deputaților va candida Ioan Bălan, pe colegiul 2 care include cartierul Burdujeni din municipiul Suceava și câteva comune limitrofe, Sanda Maria Ardeleanu pe colegiul 1 Suceava, Dan Gabriel Gospodaru pe colegiul 10 Gura Humorului- Cîmpulung Moldovenesc și actualul senator Orest Onofrei pe colegiul 3 Cajvana-Șcheia. Pentru un loc de deputat vor mai candida omul de afaceri Dumitru Mihalescul pe colegiul 7 Vicov-Putna, fostul primar de Falticeni, Vasile Tofan pe colegiul 4 Falticeni și Daniel Ungurian, consilier la cabinetul senatorului Onofrei, pe colegiul 8 Siret.

PNȚCD îl vrea candidat la Suceava pe criticul literar Alex Ștefănescu

La Senat pe colegiul 2 Suceava va candida liderul democrat liberalilor Gheorghe Flutur, pe colegiul 3 Fălticeni va candida Corneliu Popovici, pe colegiul 4 Rădăuți-Siret va candida Marius Vatavu iar pe colegiul 1 Vatra Dornei va candida Ilie Vasile, fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean in prezent liderul de grup al consilierilor judeteni democrat liberali. De menționat că numele care a fost vehiculat în ultima vreme pentru colegiul din zona de munte a fost cel al lui Sorin Arcadie Popescu, fostul prefect al județului. Acesta a declarat însă că nu va candida la alegerile parlamentare din 9 decembrie pentru nici un partid sau formațiune politică. Rămân în discuție colegiile 5 Dolhasca-Mălini din zona Fălticeni, 9 Vatra Dornei și 6 Rădăuți-Milișăuți pentru Camera Deputaților. E posibil ca democrat liberalii suceveni să fie nevoiți să facă loc pe un colegiu și unui membru PNȚCD, partid partener al PDL în Alianța România Dreaptă. Potrivit surselor democrat liberale, țărăniștii vor să-l impună pe criticul literar Alex Ștefănescu care a mai candidat pentru un mandat de senator și în anul 2000 dar fără succes.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava