Organizația județeană de femei a PDL în parteneriat cu firma Lent Optik, a desfășurat în perioada 14-25 ianuarie o amplă campanie umanitară denumită sugestiv ”Din grijă pentru ochii tăi” în cadrul căreia peste 2.500 de persoane din Suceava, Rădăuți, Fălticeni, Siret, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei au beneficiat de consultații oftalmologice gratuite. Lidera județeană a femeilor democrat liberale, Cătălina Culipei, a declarat că aceste consultații oftalmologice au vizat testarea acuității vizuale, determinarea dioptriilor, măsurarea tensiunii oculare și depistarea problemelor oftalmologice grave. De asemenea, oamenii au avut posibilitatea să achiziționeze ochelari la prețuri acceptabile. ”Acțiunea a avut loc în două etape, la sediile PDL din principalele orașe din județul nostru,  în municipiul Suceava, la sediul Organizației Județene a PDL Suceava, și la birourile parlamentare ale deputatului Sanda-Maria Ardeleanu din Ițcani și deputatului Ioan Balan din Burdujeni. Numărul mare suceveni care au răspuns invitației noastre de a beneficia de consultațiile gratuite oferite de partenerii noștri ne-a demonstrat că acțiunea noastră a fost una binevenită, iar scopul ei principal, acela de a veni în întâmpinarea persoanelor cu venituri modeste care nu ar putea avea acces la acest gen de consultații în regim cu plată, a fost atins”, a spus Cătălina Culipei. Ea a anunțat că democrat liberalii sucevenii vor relua această  campanie umanitară în perioada 24-28 februarie. ”Mulțumim partenerilor noștri, tuturor doamnelor din cadrul Organizației Județene de Femei a PDL care printr-o muncă de echipă au contribuit la buna desfășurare a campaniei atât în municipiul Suceava cât și în teritoriu, dar și sucevenilor care au răspuns invitației noastre și care au avut răbdare pe tot parcursul campaniei, înțelegând importanța acesteia”, a încheiat președinta organizației județene de femei a PDL.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava