Concert pascal
MOPAN Suceava

Pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava a avut loc, astăzi, o simulare a unui incendiu la o aeronavă și coliziunea acesteia cu un avion de mici dimensiuni aflat la sol. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, exercițiul cu forțe în teren a avut ca temă „Intervenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Salcea, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și cu celelalte instituții cu funcții de sprijin, pentru salvarea persoanelor și limitarea efectelor negative produse de un incendiu la o aeronavă, pe pista Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava. Punerea în aplicare a Planului Roșu de Intervenție”.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată a explicat că scenariul exerciţiului a presupus intervenţia în cazul producerii unui incendiu la trenul de aterizare al unei aeronave, în timpul aterizării pe pistă, care punea în pericol întreaga aeronavă, dar și pe cei 32 de pasageri și pe cei 4 membri ai echipajului, care se aflau la bordul avionului.


Ulterior, din cauza incendiului, în interiorul aeronavei s-a degajat fum toxic și se înregistrau temperaturi ridicate, iar cei 32 de pasageri au suferit arsuri și intoxicații și au necesitat evacuare de urgență. Potrivit scenariului, în momentul aterizării forțate, aeronava a intrat în coliziune cu un aparat de zbor de mici dimensiuni, aflat la sol, care a efectuat o manevră greșită și exista pericolul de propagare a flăcărilor și la acest avion.


„Din fericire, situațiile tactice au fost rezolvate cu bine, iar exercițiul a adus un plus pentru experiența și în pregătirea tuturor participanților”, a precizat Alin Găleată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava