MOPAN Suceava

Pepe (40 de ani), pe pe numele său real, Ionuț Nicolae Pascu, este unul dintre artiștii căruia i-a priit din plin perioada de izolare. Și-a dezvoltat proiectele online, a avut timp să stea mai mult cu familia, ceea ce își dorea oricum, și s-a ocupat de el. Ce va face după 15 mai, când va trece starea de urgență și cum își va desfășura activitatea mai departe, artistul a povestit într-un interviu exclusiv pentru Click!

Pepe, cum îți reiei activitățile după 15 mai? Dați drumul la salon? Grădinița presupun că rămâne închisă până în toamnă!

În primul rând o să continui ceea ce am făcut şi înainte de 15 mai. Proiectul cu concertele online, atât cele publice, cât şi cele private, va merge mai departe, pentru că oamenii vor şi sunt cereri din ce în ce mai multe. Nu ştiu încă dacă voi păstra acelaşi format şi mă voi întâlni în continuare duminică de duminică cu prietenii pe contul meu de YouTube, fiindcă tot apar şi facem lucruri noi de la o săptămână la alta, de la o zi la alta. De 1 Mai am avut primul concert online pe Instagram şi cred că a fost primul de acest fel din România, cel puţin şi în weekend-ul ce abia a trecut am avut un “concert” online public, peste tot, în acelaşi timp şi pe Youtube, şi pe Facebook, şi pe Instagram. După 15 mai, pentru că ne vom putea mişca, vor apărea multe, multe surprize aşa că staţi aproape. Este foarte multă muncă în spate şi de aceea nici nu ştiu ce şi cum să fac cu salonul, fiindcă este singurul pe care pot să îl deschid. Sincer, l-aş inchiria sau chiar l-aş vinde ca să mă pot ocupa îndeaproape de lucrurile care îmi plac, să cânt, să fiu în LIVE cu prietenii şi cu fanii mei, să le fac, să ne facem serile mai frumoase. 

Cum a fost perioada asta acasă cu 3 fete, Raluca, plus fetițele voastre? Te-au solicitat maxim? Ce activități ați avut în izolare?

A fost o perioadă frumoasă. Am spus la un moment dat, pe o intervenţie, şi foarte mulţi m-au felicitat, că dacă ar fi să vedem partea plină a paharului, ar trebui să privim perioada aceasta ca pe o perioadă de regăsire. Să ne dăm seama că sunt lucruri care contează mai mult decât alergătura zilnică, iar familia este cap de listă. Şi ce nu am făcut … De la teme online cu Maria şi până la joacă cu Rosa, orice. Sport, gătit, joacă, cursuri, curăţenie, joacă, filme, live-uri împreună, joacă.

Citește INTERVIUL complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/interviu-pepe-bilant-dupa-izolare-pierdut-afaceri-castigat-amor-viata-cu-sotia-mea

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava