MOPAN Suceava

În cursul zilei de astăzi, în județul Suceava au fost efectuate percheziții într-un dosar de evaziune fiscală. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău efectuează 27 de percheziții domiciliare, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală.

Activitățile se desfășoară la locuințele unor persoane și la sediile unor societăți comerciale din județele Buzău, Suceava, Vrancea și din municipiul București.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012 – 2014, patru persoane, având calitatea de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi constituit un circuit infracțional în vederea eludării obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Circuitul ar fi avut la bază un sistem financiar – bancar fraudulos, în care ar fi fost angrenate societăți comerciale controlate de către persoanele bănuite.

Cei în cauză, prin acțiuni circumscrise evaziunii fiscale, ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăților implicate în circuitul infracțional a mai multor achiziții și livrări de bunuri și servicii, deducând ilegal T.V.A și diminuând artificial impozititul pe profit.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 360.000 de lei.

Polițiștii vor pune în aplicare 15 mandate de aducere.

La activități participă și poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău, Vrancea, Suceava, precum și ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Percheziții în județul Suceava într-un dosar de evaziune fiscală, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava