Muzeul Bucovinei

Astăzi, 30 iunie 2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Iași au efectuat un număr de 5 percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași și Suceava, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.
Concomitent, pe teritoriul Italiei, a fost efectuată o percheziție domiciliară, în urma căreia a fost pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de autoritățile judiciare Italiene. Potrivit unui comunicat al DIICOT, în cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2015 – 2019, mai multe persoane au acționat pe linia traficului de persoane și de minori, respectiv exploatarea unor tinere minore și majore la practicarea prostituției, atât pe plan local, în municipiul Pașcani, cât și pe teritoriul Italiei, în localitatea Bergamo.
Totodată, cele 20 de victime identificate erau obligate să împrumute bani de la membrii grupării pentru a-și asigura traiul zilnic, sume pentru care aceștia le solicitau dobânzi de peste 30%.
DIICOT a transmis că în cursul zilei de astăzi, pe teritoriul României, urmează a fi puse în aplicare 5 mandate de arestare europene și un ordin de indisponibilizare.
Acțiunea este efectuată în baza unui acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă – JIT(Joint Investigation Team), la nivelul Eurojust, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism şi autoritățile judiciare din Italia, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brescia(Biroul districtual de luptă împotriva mafiei), în cadrul operaţiunii „Bergamo”.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Suceava și al jandarmilor din cadrul IJJ Iași.
La perchezițiile din România, au participat şi carabinieri din cadrul Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo.
Suportul financiar și logistic a fost asigurat de către Eurojust.
„Menționăm faptul că, din anul 2019 și până în prezent, în urma cercetărilor, au fost indisponibilizate bunuri și imobile în valoare de peste 500.000 de euro.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se arată în comunicat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava