MOPAN Suceava

Peste 100 de monede medievale au fost recuperate de polițiștii specializați în protejarea patrimoniului cultural, în cadrul unui dosar penal de furt calificat şi tăinuire. Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

Astfel, în cursul zilei de marți, 14 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi, au desfăşurat o acţiune pe linia protejării patrimoniului cultural naţional, în cadrul căreia au fost depistate în flagrant delict două persoane, în timp ce ar fi tranzacţionat 103 monede medievale.

De asemenea, în cadrul dosarului penal, întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, poliţiştii au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în oraşul Podu Iloaiei şi judeţul Suceava.

În urma acţiunii, au fost ridicate cele 103 monede medievale, 21.000 de lei şi 1.750 de euro, precum şi telefoane mobile. Din cercetări, a reieșit faptul că monedele ar fi fost sustrase, la începutul lunii noiembrie 2021, dintr-un sit arheologic, din municipiul Iaşi.

În baza probatoriului administrat în cauză, un tânăr şi o tânără au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Totodată, în cadrul dosarului penal sunt cercetate alte două persoane, încarcerate într-un penitenciar.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava