MOPAN Suceava

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava efectuează luni dimineaţă percheziţii în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscala si spalare de bani.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională, calculat doar pana in acesta faza a cercetarilor, este de peste 9.800.000 de Euro.

Astfel, luni dimineaţă, procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 167 percheziții domiciliare pe raza mai multor judeţe, 75 dintre acestea fiind efectuate în Suceava. Percheziţii au mai fost făcute pe raza municipiului București şi a judeţelor Botoșani(14), Bacău(1), Dâmbovița(11), Neamț(4), Timiș(3), Vrancea(1), Brașov (27), Mureș(1), Galați(2), Vâlcea(1), Ilfov(1), Iași (24), Olt (2), urmând a fi puse în executare 110 mandate de aducere.

Cercetările procurorilor D.I.I.C.O.T. vizează un numar de 118 invinuiti persoane fizice si 39 de învinuiti persoane juridice, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de initiere / constituire / sprijinire / aderare a unui grup infracțional organizat, faptă prev. şi ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, evaziune fiscala faptă prev. şi ped. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005 rep. cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și spălare de bani, faptă prev. şi ped. de art. 29 din Lg.656/2002 rep. cu aplicarea art.41 alin. 2 cod penal, cu aplicarea art 33 lit a si b cod penal.

Potrivit unui comunicat de presă, membrii grupului infracțional intrau în contact direct cu administratori ai unor societăți comerciale care se aratau interesați în a-şi diminua baza impozabilă, iar prin intermediul societăților comerciale pe care le dețineau sau le controlau membrii grupului, se efectuau vânzări fictive de bunuri către societățile comerciale “recrutate”, fiind emise facturi, de asemenea, fictive pentru marfa inexistentă în realitate, facturi pe care societățile beneficiare le introduceau în contabilitate. Pentru a da o aparență de legitimitate şi legalitate tranzacțiilor comerciale efectuate, membrii grupării ofereau administratorilor societăților comerciale “recrutate” sume de bani, reprezentând contravaloarea mărfii “livrate” pentru ca aceștia să facă viramentele bancare către societățile emitente ale facturilor fiscale fictive.

Ulterior, membrii grupului infracțional organizat retrăgeau sumele de bani respective, beneficiind din partea societăților comerciale evazioniste de un comision, reprezentat de o cotă parte din suma cu care a fost prejudiciat bugetul de stat.

După o perioadă, în care firmele controlate de membrii grupului nu achitau la bugetul de stat TVA-ul colectat şi impozitul pe profit aferent tranzacțiilor, aceștia cesionau societățile comerciale în cauză, în special către persoane de etnie rromă, iar după câteva luni firmele intrau în faliment.

Transferurile succesive de bani, efectuate prin conturile societăţilor “recrutate” şi prin conturile persoanelor fizice ale administratorilor acestor societăți, au avut ca scop spălarea sumelor de bani provenite din evaziune fiscală pentru ca, în final, sumele iniţiale să se întoarcă către beneficiarii facturilor fictive, fiind diminuate doar de comisioanele bancare aferente operaţiunilor efectuate şi comisioanele plătite membrilor grupului care au sprijinit realizarea acestor activităţi infracţionale.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, urmează a fi audiate 110 persoane, după finalizarea audierilor, faţă de învinuiţi urmând să fie dispuse măsurile legale.

Percheziții la peste 100 de persoane acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Prejudiciul este de 9,8 milioane de euro, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava