Concert pascal
MOPAN Suceava

La finele săptămânii trecut la Mangalia a avut loc turneul final al Campionatului Naţional pe echipe la lupte greco-romane pentru juniori II. În ultimul act al competiţiei s-au calificat şase formaţii: CSA Steaua Bucureşti, LPS Piteşti, CSŞ Râmnicu Vâlcea, LPS Botoşani, LPS Slatina şi LPS Suceava.

La finalul întrecerilor, după o comportare deosebită a tinerilor luptători pregătiţi de Valerică Gherasim şi Andrei Bolohan, echipa LPS Suceava a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere devenind vicecampioană naţională.

„Medalia de argint a fost obţinută cu mari emoţii în faţa unor echipe valoroase şi de tradiţie în luptele româneşti ca LPS Slatina şi LPS Botoşani. Meciul decisiv a fost cel în compania celor de la LPS Botoşani, scorul final fiind 5-5, dar noi am câştigat la puncte cu 23-22. Victoria surpriză a fost realizată la categoria 63 de kilograme de Ionuţ Rusu, sportivul nostru învingându-l prin tuş pe adversarul său mult mai experimentat.

Performerii formaţiei sucevene au fost Teodor Horătău şi Mihai Marian care s-au impus în toate meciurile pe care le-au disputat, ei fiind componenţi ai lotului naţional al României la categoria juniori II.

Singura înfrângere a noastră a fost în faţa grupării Steaua Bucureşti, grupare ce are în componenţă sportivi selecţionaţi de la alte cluburi din ţară, sportivi medaliaţi de nenumărate ori în finalele naţionale şi nu numai.

Suntem satisfăcuţi de acest rezultat şi-i felicităm pe elevii noştri şi trebuie să mulţumim conducerii LPS Suceava, DJST Suceava, colectivului de profesori de la LPS, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, dar şi CSM Suceava care ne-a pus la dispoziţie sala de antrenament şi sauna pentru refacere. Nu trebuie uitaţi foştii luptători suceveni care au fost mereu alături de noi pe parcursul acestui an, Sevi Caba Ocu, Paul Popovici, Valentin Stănuţ şi Ilie Gherman” a declarat antrenorul Andrei Bolohan.

Concomitent cu turneul final al Campionatului Naţional de lupte greco-romane pe echipe pentru juniori II s-a desfăşurat şi Campionatul Naţional individual pentru copii II. În această finală, CSM Suceava a obţinut 3 medalii care i-au permis clubului să se claseze pe locul secund în clasamentul pe cluburi la nivel naţional.

Cei care au urcat pe podiumul de premiere au fost Manuel Stoica, campion la categoria 29 de kilograme, Alfred Stoica, locul II la categoria 32 de kilograme şi Codruţ Ştefanache, locul III la categoria 35 de kilograme. Sportivii de la CSM Suceava sunt pregătiţi de antrenorii Andrei Bolohan şi Daniel Ciubotaru, ajutaţi de instructorul sportiv Marcel Grigore.

Performanţe de excepţie pentru sportivii suceveni în competiţiile naţionale, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava