Concert pascal
MOPAN Suceava

Inițiativa PES Activists România de a organiza dezbateri în toată țara între reprezentanți ai societății civile și stângii românești a adus alături sute de participanți dornici să discute despre actualul context politic și european.

„Această invitație la dialog adresată oamenilor de stânga și societății civile cu toate fațetele ei, sectorul neguvernamental, mediul academic, sindicate și patronate, a avut ca menire să arate din nou că revendicările sociale pot avea o reprezentare politică și civică adecvată. Stânga românească trebuie să se deschidă societății civile pentru că împreună avem aceeași menire de a sprijini oamenii prin ceea ce facem” a explicat demersul președintele PES Activists România, europarlamentarul Victor Negrescu.

Participanții la dialogul european au reflectat împreună asupra evenimentelor care au avut loc în ultimele săptămâni, au discutat despre actul de guvernare dar și despre politicile pe care le așteaptă de la o guvernare viitoare de stânga.

„Au fost mulți participanți, mai ales că am organizat aceste întâlniri în general în spații publice, arătând astfel că oamenii politici de stânga sunt persoane cu care oricând se poate discuta. Ce a fost reflectat însă de majoritatea celor care au participat a fost nevoia de real, de sinceritate, de exprimare a valorilor de stânga. Spre exemplu, mulți au subliniat nevoia ca stânga să lupte pentru combaterea sărăciei, să promoveze o educație social-politică sau să își exprime ideile chiar și atunci când sondajele de opinie indică altceva” a precizat Gabriel Costache preşedintele PES Activists Suceava.

În perioada următoare, organizația PES Activists România și cei peste 10.000 de militanți PES vor iniția și alte dezbateri pe teme de actualitate arătând astfel că stânga românească poate fi motorul unei altfel de politici.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava