MOPAN Suceava

Pentru fiecare articol din oferta de rechizite Școala în coolori vesele achiziționat în perioada 19 august – 1 septembrie, Lidl a donat 1 leu către programul Teach for Romania. Această sumă va ajuta cadrele didactice înscrise în programul pe care Lidl îl sprijină pentru al treilea an consecutiv să își continue misiunea de a-i îndruma și educa pe cei peste 3000 de copii beneficiari proveniți din medii vulnerabile.

La început de an școlar, când copiii se pregătesc să intre în sălile de curs, Lidl împreună cu clienții săi susțin cadrele didactice din programul Teach for Romania să ofere în continuare educație de calitate, reducând astfel, pe termen lung, rata abandonului școlar. Conform statisticilor Unicef și ISE (Institutul de Științe ale Educației), în România, între 38% și 40% dintre elevii români de 15 ani au avut rezultate slabe la citire, matematică și știință. Programul Teach for Romania își propune să contribuie la dezvoltarea unui sistem educațional egal pentru toți elevii, în care copiii au aceleași oportunități și perspective pentru viitor.

Lidl a sprijinit pentru al treilea an consecutiv această inițiativă, astfel că pentru fiecare articol din oferta de rechizite Școala în coolori vesele achiziționată în perioada 19 august – 1 septembrie, compania a investit 1 leu pentru recrutarea și formarea învățătorilor și profesorilor din program. Anul acesta, suma finală care va ajunge la beneficiari este de 1.300.000 de lei, contribuind la pregătirea cadrelor didactice prin programe și traininguri realizate de profesioniști în pedagogie și leadership.

„Ca in fiecare an, le suntem recunoscători clienților noștri pentru susținerea acestui program, care își propune să sprijine educația egală și de calitate în România. Credem cu tărie în misiunea echipei Teach for Romania pentru că știm cu toții cât de important este să ai dascăli  care să îți ofere îndrumare și să îți arate că există oportunități și perspective indiferent unde mergi la școală”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

„Pentru al treilea an consecutiv, Lidl este unul din promotorii și susținătorii noștri, fiind un exemplu de colaborare solidă. Iar oportunitatea de a lucra împreună pe termen lung ne dă siguranță, fapt pentru care cu ajutorul lor și al sponsorilor noștri ne propunem să ne extindem din ce în ce mai mult aria de prezență, astfel încât să oferim acces la educație de calitate și implicit noi oportunități de viață pentru aproape zece mii de copii aflați în zonele vulnerabile. Povestea Teach for Romania continuă, dar ea poate fi spusă doar datorită celor care au încredere în noi și ne susțin”, spune Iulia Pielmuș, CEO Teach for Romania.

De la demararea parteneriatului strategic dintre Lidl si Teach for Romania, din 2016 și până în prezent, incluzând suma de anul acesta, Lidl împreună cu clienții săi au sprijinit organizația cu peste 3.660.000 de lei, susținând cadrele didactice în misiunea lor de a îmbunătăți calitatea educației. Astfel, elevii din program beneficiază de ore de literatură și matematică, cursuri de dezvoltare de abilități socio-emoționale, învață cum să aibă o gândire critică, cum să socializeze și să comunice.

Despre Teach for Romania

Teach for Romania este o organizație non-profit care activează din 2014 și care a adus un sistem de performanță în educația din sistemul public din România. Pentru împlinirea viziunii, educație de calitate pentru toți copiii din România, organizația atrage și pregătește oameni motivați de a deveni agenți de transformare în sistemul educațional românesc, din rolurile de profesori și învățători, pentru copiii din medii vulnerabile. În cei doi ani de predare ca profesor sau învățător sprijinit de Teach for Romania, participanții au parte de programe de pregătire și training din partea unor profesioniști în pedagogie și leadership, dar și acces la cea mai mare comunitate globală în educație și leadership – Teach for All. La finalul celor doi ani, absolvenții programului sunt încurajați să continue schimbarea începută în școală prin inițiative cu impact în societate, de antreprenoriat, educație, politici publice și media.

Despre Lidl

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 30 de țări din întreaga lume și în prezent operează în jur de 10.500 de magazine și mai mult de 150 de centre în 28 de țări la nivel mondial.

Lidl este o companie care acționează sustenabil în toate domeniile de activitate. Aceasta este metoda companiei de a-și îndeplini promisiunea cu privire la calitate și, în același timp, de a asigura un viitor mai bun pentru societate și mediu. Compania se implică activ în soluționarea nevoilor din comunitățile din care face parte, concentrându-se pe 5 piloni de activitate: sortimentul de produse, mediul, societatea, angajații și partenerii de afaceri.

www.lidl.ro

www.surprize.lidl.ro

Facebook Lidl Romania

Instagram @LidlRomania

Twitter Lidl Romania

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava