Concert pascal
MOPAN Suceava

Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) a finalizat, în cursul anului 2021, un număr de aproximativ 1.300 de cereri transmise din partea consumatorilor, raportat la totalul de 807 cereri transmise în anul precedent.

În prima jumătate a anului 2022, SAL-Fin a soluționat un număr de 288 cereri, din cele 630 înregistrate.

Astfel, din dosarele de conciliere instrumentate până în prezent, ceamai mare sumă obținută de un consumator care a apelat la procedurile de conciliere oferite de SAL-Fin a fost de 226.513 lei, aceasta reprezentând diferența de despăgubire și penalitățile aferente dosarului de daună deschis la un asigurător.

Mai mult decât atât, și înalte dosare instrumentate de SAL-Fin s-au primit sume importante, cum ar fi:92.460 lei pentru achitarea reparațiilor unui autoturism avariat și pentru lipsa de folosință a acestuia, precumși 85.618 lei achitați de un asigurător în baza unei polițe CASCO.

SAL-Fin este singura entitate de soluționare alternativă a litigiilor care organizează și administrează proceduri SAL, pe domeniile în care A.S.F. are competență.

Examinarea litigiilor supuse SAL-Fin se realizează de către conciliatori independenți și imparțiali înscriși în Registrul Conciliatorilor. Acesta este constituit din persoane fizice cu pregătire și cu experiență profesională, atât în domeniul piețelor financiare non-bancare, cât și al soluționării litigiilor pe căi alternative.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava