MOPAN Suceava

În perioada minivacanței de 1 Mai peste 230 de poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, arme, explozivi, substanţe periculoase vor acţiona zilnic la nivelul întregului judeţ pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, dar şi pentru a asigura o intervenţie promptă la orice eveniment, informează Inspectoratul Județean de Poliție printr-un comunicat de presă. În total, pe perioada minivacanţei, peste 940 de poliţişti vor fi angrenaţi în activităţi de menţinere a ordinii şi linişti publice.

De asemenea, în fiecare zi, 50 de poliţişti rutieri cu toate autospecialele din dotare, inclusiv cu cele echipate cu aparatură radar vor fi prezenţi pe toate drumurile naţionale, europene şi judeţene pentru siguranţa traficului rutier. Pe această cale, atragem atenţia încă o dată tuturor şoferilor care se vor deplasa pe raza judeţului în perioada următoare, inclusiv turiştilor, să respecte cu stricteţe legislaţia rutieră. Peste 80 de patrule de poliţie vor acţiona zilnic în municipii, oraşe dar şi în mediul rural sucevean şi toate grupele Serviciului de Acţiuni Speciale vor fi în dispozitiv gata să acţioneze ferm la nevoie.  Poliţiştii monitorizează, în special, traseele de deplasare către zonele turistice ale judeţului și zonele de agrement, precum şi sectoarele de drumuri naţionale şi europene. Aparatele radar laser TrueCam vor fi utilizate şi în această perioadă pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză. În total, 13 echipaje de poliţie rutieră dotate cu aparatură radar vor fi prezente zilnic pe drumurile publice pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Polițiștii de la transporturi sunt prezenți pe trenurile de călători pentru a asigura o călătorie în siguranță pentru cei care aleg să se deplaseze cu acest mijloc de transport. De asemenea, pentru prevenirea faptelor antisociale aceștia asigură patrularea în staţiile şi triajele de cale ferată”, se menționează în comunicat.

Pentru o vacanță liniștită și în siguranță Poliția Română vă recomandă:

– aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate!

–  nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi!

–  nu răspundeţi la provocări cu violenţă, încercaţi să evitaţi conflictele!

–  în caz de urgenţă, sunaţi la numărul 112, suntem la datorie!

Conducătorilor de autovehicule le recomandăm următoarele:

– înainte de plecarea la drum este necesară verificarea stării tehnice a autovehiculului.

–  nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

–  nu consumaţi alcool şi vă urcaţi la volan!

–  adaptaţi în permanenţă viteza la condiţiile de drum!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava