Concert pascal
MOPAN Suceava

Peste 350 de cadre ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean uceava au participat la acţiunea „Blocada”, organizată atât pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, cât şi pentru asigurarea unui trafic rutier fluent, în special pe drumurile dinspre şi către punctele de trecere a frontierei. Aceasta a avut loc la nivel naţional, în perioada 25 iulie – 1 august, în Suceava fiind implicaţi 354 de poliţişti, respectiv 65 poliţie rutieră, 231 ordine publică, 21 investigaţii criminale, 25 poliţie transporturi, 3 arme, explozivi, substanţe periculoase şi 9 poliţişti din alte structuri de poliţie.

În cadrul acţiunii, în judeţul Suceava au fost desfăşurate 55 de acţiuni şi controale fiind constatate 33 de infracţiuni, 21 dintre acestea fiind de natură judiciară.

„Au fost organizate 23 de filtre rutiere şi au fost aplicate 518 sancţiuni contravenţionale. 103 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială şi tulburarea ordinii şi liniştii publice la Legea 61/1991 modificată, 26 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei privind actele de comerţ la Legea 12/1990 republicată, iar 38 de sancţiuni au fost aplicate la alte acte normative. Alte 351 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei rutiere la O.U.G. nr. 195/2002 republicată”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Suceava. În cadrul acţiunii „Blocada” au fost reţinute 14 permise de conducere şi au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 140.607 lei, fiind confiscate şi bunuri în valoare de peste 15.000 lei.

Peste 350 de poliţişti suceveni au participat la acţiunea „Blocada”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava