MOPAN Suceava
  • Peste 38.000 de elevi și 1.400 de profesori din peste 680 de școli și licee din toată țara participă în acest an școlar la activități de educație financiară în cadrul programului derulat de Junior Achievement (JA) România cu susținerea Raiffeisen Bank.
  • Elevii beneficiază de resurse adaptate învățării hibride – la școală sau online – pentru educarea comportamentelor responsabile privind economisirea, gestionarea investițiilor și a instrumentelor financiare.
  • O nouă componentă este adăugată programului, adresată profesorilor, pentru formarea și certificarea competențelor financiare și antreprenoriale.

Peste 38.000 de elevi de școală primară și liceu și 1.400 de profesori din peste 680 de școli și licee din toată țara participă în acest an școlar la activități de educație financiară în cadrul programului derulat de Junior Achievement (JA) România cu susținerea Raiffeisen Bank.

Scopul programului este de a forma abilități și comportamente responsabile necesare gestionării banilor prin economisire, investiții sau utilizarea instrumentelor financiare, iar activitățile propuse în cadrul acestuia au la bază abordarea learning by doing, în care primează exemplele, studiile de caz și exercițiile de lucru în echipă, pentru argumentare și luarea deciziilor.

Activitățile sunt derulate în colaborare cu voluntarii Raiffeisen Bank și au la bază un kit educațional gratuit, adaptat învățării hibride – la școală și online –, care include materiale tipărite și resurse digitale interactive disponibile pe platforma de e-learning JA Inspire™.

„Elevii participă cu plăcere și interes la activitățile de educație financiară, pentru că astfel au ocazia să se regăsească în situații concrete de viață, să se exprime și să facă asocieri cu lucruri din viața lor. Învață, jucându-se, să își gestioneze fondurile proprii. Astfel de activități pot fi considerate oportunități extraordinare pentru elevi, iar implementarea la clasă aduce noutăți în bagajul informativ al copiilor, dar și în abilitățile lor pentru viață.” – Profesor, Școala Gimnazială Teodor V. Stefanelli, Câmpulung Moldovenesc

Cu o continuitate de peste zece ani, parteneriatul dintre JA România și Raiffeisen Bank a oferit până acum activități, resurse și kit-uri educaționale gratuite de educație financiară pentru 160.700 de elevi și profesori, iar 29 licee au beneficiat de finanțări pentru îmbunătățirea condițiilor de învățare și acces la educație online.

În acest an, programul se extinde cu o nouă componentă, adresată profesorilor, pentru formarea și certificarea competențelor financiare și antreprenoriale. Programul de formare oferă profesorilor participanți posibilitatea dezvoltării și exersării de competențe pentru utilizarea instrumentelor de planificare financiară personală și a unei afaceri. Programul de formare este acreditat de Ministerul Educației și Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților.

Peste 38.000 de elevi participă în acest an școlar la programul de educație financiară derulat de Junior Achievement România cu susținerea Raiffeisen Bank, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava