MOPAN Suceava

Salvaţi Copiii, filiala Suceava, a organizat, sâmbătă 15 septembrie 2018, a doua ediție a Maratonului Cetății Suceava, sub motto ”Alerg pentru viață!”.

Evenimentul a adunat peste 460 de participanți la cursele de tura lungă (31 km), semimaraton (21 km), cursa populară (4 km) și cursa copiilor. Remarcăm participarea impresionantă la Cursa populară – peste 170 de persoane care au ales parcurgă cei 4 km pentru sănătate. La tura lungă și semimaraton au participat alergători din județele Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Suceava, precum și alergători din București.

Startul competițiilor și premierea au fost făcute de Petru Bodârlău, costumat în ”Ștefan cel Mare” iar medaliile de la sfârșitul curselor au fost înmânate de Andrei Gafița, alături de voluntarii organizației.

Evenimentul a fost realizat în parteneriat Muzeul Bucovinei, AJSPT Suceava, ISU Bucovina, Primăria Ipotești, Primăria Udești, MicaMia, Victoria Gym. Sponsori ai evenimentului au fost: Carrefour, Dectahlon, Rulexim, Kalman (sponsori Dimond), Auchan, Terra Design, Technoworld (sponsori Platinum), Assist (sponsor Gold), Farmacia Oana Maria, Ceramică Marginea (sponsori Silver) iar parteneri media: IntermediaTV, TV Plus, Bucovina TV, Monitorul de Suceava, Crai Nou, VivaFM, RadioAS, GMV Design.

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul ISU Bucovina, IJJ ”Bogdan Vodă” Suceava și Poliția Comunitară Suceava.

Evenimentul a fost susținut și promovat de Cristina Casandra, Andrei Gafița, Ioana Poienariu, Rodian Ochea, Cami Enera, Constantin Lucuțar, Vlad Damian, Tudor Macovei.

Valoarea totală netă a sponsorizărilor și donațiilor făcute de participanți este de 18.328 lei iar valoarea sponsorizărilor în bunuri și servicii este de 16.507 lei.

Organizația Salvați Copiii România derulează programul ”Fiecare Copil Contează” destinat reducerii mortalității infantile. Țara noastră are una dintre cele mai sumbre statistici privind mortalitatea infantilă în Europa: o rată de 8 la 1.000 de nou-născuţi vii în 2015, cauza principală fiind naşterile premature. Un copil mai mic de 1 an moare la fiecare 6 ore, astfel că în fiecare an pierdem aproximativ 1.500 de nou-născuţi. O treime dintre aceste decese ar putea fi prevenite prin dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante şi dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii.

Numai în 2017, Salvați Copiii România a investit peste 813.000 de euro în dotarea a 40 de maternități și secții de nou-născuți din: București, Brașov, Reșița, Caransebeș, Târgu-Neamț, Bicaz, Roman, Târgu-Mureș, Gura Humorului, Rădăuți, Buftea, Buzău, Iași, Satu-Mare, Tulcea, Bârlad, Botoșani, Caracal, Sibiu, Deva, Călărași, Oradea, Mangalia, Râmnicu-Vâlcea, Pitești, Craiova, Timișoara, Bacău, Drobeta Turnu Severin, Zalău, Baia-Mare, Târgoviște, Alba-Iulia.

În total, în perioada 2012-2017, Salvați Copiii România a dotat 78 de maternități, din 40 de județe ale țării, ridicând numărul echipamentelor donate la 393, în valoare totală de 3.120.000 euro.

În județele Suceava și Botoșani rata mortalității infantile este mult peste media pe țară, respectiv 10,1‰ în Suceava și 9,8‰ în Botoșani. Până în prezent, în cei 6 ani de program, Salvați Copiii a dotat maternitățile din Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuți, Gura Humorului, Botoșani și Dorohoi și un cabinet medical din Pătrăuți dar programul trebuie să continuie pentru a acorda șansa la viață pentru cât mai mulți copii.

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic său religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.
Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi viabil.
În calitate de membru al Save the Children Internaţional, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora. În cei 28 de ani de activitate, peste 1.800.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Fotocredit: Victor Ștefan

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava