Concert pascal
MOPAN Suceava

Norofert (NRF), conglomerat agroalimentar ce acoperă întreg lanțul de producție agricolă, de la producție vegetală până vânzarea și distribuția de inputuri ecologice, sărbătorește astăzi, 3 martie, doi ani de la listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București. De la debutul la Bursă, investitorii din piața de capital au realizat peste 58.000 de tranzacții cu 8,2 milioane de acțiuni NRF, în valoare de 119 milioane de lei. Capitalizarea companiei este de 127 milioane lei, o creștere de cinci ori față de momentul listării.

„Listarea unei companii și ulterior aniversările pe care le marchează în calitate de companie publică sunt momente importante. Acum doi ani Norofert debuta la Bursă într-o perioadă plină de incertitudini, martie 2020 fiind și luna în care au apărut primele semne ale pandemiei de COVID-19 în România. Nici acum, la doi ani distanță, contextul regional și internațional nu este mai calm. Bursa de Valori București a demonstrat însă stabilitate în toată această perioadă și ne bucurăm să construim, alături de toți partenerii noștri, inclusiv companiile listate, o piață de capital eficientă și solidă”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„În urmă cu doi ani Norofert a fost prima companie antreprenorială din agricultura românească care a venit la bursă și a setat un trend pentru acest domeniu. Pe perioada celor doi ani am continuat procesul de dezvoltare al companiei, prin realizarea de investiții în lansarea de noi produse dedicate agriculturii ecologice, achiziționarea fermei din Zimnicea, unde deja am efectuat primele lucrări de însămânțare conversie ecologică 2 la finalul anului 2021 pentru grâu, orz și rapiță, am pregătit intrarea noastră pe piața din SUA și am intensificat activitatea de cercetare printr-un parteneriat cu USAMV – Facultatea de Biotehnologie. Totodată, devenind o companie publică am înțeles cât este de important să avem o echipă de conducere profesionistă. Prin urmare, am restructurat departamentul financiar prin aducerea unui CFO cu experiență și rezultatele au început deja să se vadă – în 2021, gradul de încasare a ajuns la 99,4%. Cu toate acestea, în ceea ce privește ziua de astăzi, cred că orice discuție despre afaceri și reușite nu prea își are rostul având în vedere ce se  întâmplă aproape de granițele noastre.  Sper ca situația să se detensioneze cât mai rapid și să putem reveni la normalitatea pe care se pare că nu am apreciat-o îndeajuns de mult în ultimii ani”, a declarat Vlad Popescu, CEO și Președinte Norofert.

Norofert este prezentă pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare și cu o emisiune de obligațiuni sub simbolul bursier NRF25, listată în iunie 2020 și cu scadența în  ianuarie 2025.

În 2021, Norofert a înregistrat o cifră de afaceri de 51,5 milioane de lei, în creștere cu 107% față de 2020 și un profit net de 8,2 milioane de lei, cu 63% mai mult comparativ cu anul anterior. Pentru anul 2022, conform bugetului de venituri și cheltuieli, compania estimează o cifră de afaceri de 67,5 milioane de lei, EBITDA de 13,9 milioane de lei și un profit net de 10 milioane de lei. În prezent, Norofert are 58 de angajați și colaboratori.

Planul de investiții al companiei pentru 2022 prevede aproximativ 1 milion de lei pentru automatizarea completă a liniei de producție de inputuri pentru agricultura ecologică, precum și diversificarea gamei de produse. De asemenea, compania a anunțat investiții de 7 milioane de lei pentru construcția unui depozit de 1.500 mp la fabrica din Filipeștii de Pădure. În ceea ce privește activitatea de cercetare, Norofert anunță investiții de circa 1,2 milioane de lei în finalizarea laboratorului de cercetare și inovare din cadrul fabricii din Filipeștii de Pădure. Pentru ferma din Zimnicea, județul Teleorman, Norofert va investi aproximativ 3,3 milioane de lei în operaționalizarea completă a fermei prin dezvoltarea capacității de depozitare a cerealelor ecologice, modernizarea spațiilor actuale și construcția unora noi. De asemenea, compania ia în calcul investiții într-un sistem de irigații care să acopere o suprafață de 200-250 de hectare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava