Concert pascal
MOPAN Suceava

În noaptea de 29/30.10.2022 politiștii din cadrul Brigazii  de  Combatere  a Criminalitatii Organizate  Suceava  și  din  cadrul  lnspectoratului  de  Politie Judetean  Suceava – Serviciul de Investigatii Criminale, Serviciul de lnvestigare a Criminalitatii Economice, Serviciul Ordine Publica dar și luptatori ai Serviciului Actiuni Speciale au organizat o actiune în care  au  desfașurat  activitati  specifice  asigurarii  ordinii  și  liniștii  publice, precum  și combaterii fenomenului de trafic și consum ilicit de droguri.

Cu aceasta ocazie, a fost identificata o hala, situată în cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, unde era în desfașurare o petrecere, cu specific de Halloween. Lucratorii de politie au identificat în spatiul respectiv aproximativ 60 – 70 de participanti și  au procedat la legitimarea persoanelor aflate în interior și efectuarea unui control corporal preventiv asupra acestora și al bagajelor pe care le aveau.

În interiorul halei respective au fost identificate mai multe bunuri și substante susceptibile a face parte din categoria substentelor intezise și cu efect psihotrop sau psihoactiv, aruncate pe jos în diferite locuri, printre care un pachet de tigari  în care se aflau 3 (trei) tigarete confectionate artizanal joint-uri), mai multe împachetari de staniol care contineau o substanta pulverulenta, de culoare alba, un pliculet din material plastic, care continea o substanta pulverulenta, de culoare alba precum și 2 grindere și mai multe fragmente vegetale de culoare verde, suspecte a fi cannabis, toate aceste  substante urmand a fi analizate de catre specialiști din cadrul Laboratorului de Analiza și Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. lași.

Avand în vedere cele constatate au  fost întocmite  doua  dosare  penale în care  se efectueaza cercetari pentru savarșirea infractiunilor de „trafic de droguri de rise și mare risc, fara drept” și „detinere de droguri de risc in vederea consumului propriu, fara drept”..

De asemenea, politiștii Serviciului de lnvestigare a Criminalitatii Economice – IPJ Suceava au efectuat verificari pe linia respectarii legislatiei specifice autorizarii și functionarii unor astfel de locatii, organizatorul și adminsitratorul fiind sanctionati cu amendă în valoare de 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 28 din 1999 republicata privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat eletronice fiscale.

Totodata, politiștii Serviciului Ordine Publica – IPJ Suceava au aplicat 2 sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea  prevederii Legii 333/2003 privind paza bunurilor și obiectivelor.

Evenimentul a fost întrerupt iar localul închis, toti participantii parasind zona, dupa ce au fost legitimati și controlati de politiști.

Cercetarile sunt continuate în vederea stabilirii întregii  activitati infractionale, identificarii  și tragerii la raspundere penala a tuturor participantilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava