MOPAN Suceava

Primăria Sectorului 4 a retras autorizația de funcționare a Pieței Reșița, ca urmare a rezultatelor unui control complex desfășurat sâmbăță, 25.07.2020, de către Poliția Locală și Direcția de Sănătate Publică București, care au descoperit o serie de abateri grave, sancționate de Legea nr. 55/2020, O.G. nr. 99/2000 și Legea 12/1990.

Inspectorii au descoperit că administratorii nu respectau nici cele mai elementare reguli de prevenție a răspândirii COVID- 19, cum ar fi:

– Nu aveau stabilite circuitele de intrare și ieșire din complexul comercial
– Nu aveau montate la vedere dispenserele cu dezinfectant
– Nu aveau angajați care, la intrarea în piață, să poată măsura temperatura clienților
– Angajații administratiei pieței și comercianții nu purtau măști și mănuși
– Piața nu era dotată cu pereți despărțitori între tarabe
– La intrarea în toate magazinele din piață nu erau luate măsurile de distanțare socială.

Mai mult, la magazinele alimentare au fost descoperite produse ce pot pune în pericol sănătatea oamenilor, precum carne expirată, produse de patiserie fără documente de proveniență sau fără termen de valabilitate afișat, precum și legume și fructe mucegăite. Toate acestea au fost fie confiscate, fie retrase de la comercializare în vederea distrugerii.

În urma controlului, s-a constatat, de asemenea, că un număr de 5 societățicomerciale nu dețineau acord de funcționare emis conform legii, drept pentru care a fost demarată procedura de suspendare provizorie a activității acestor agenți comerciali.

Totodată, în incinta pieței au fost descoperite deficiențe și în privința menținerii curățeniei. Concret, spațiul nu mai fusese spălat și igienizat de mai bine de o lună, deși acesta est efolosit zilnic de mii de oameni, iar depozitarea gunoaielor se făcea necontrolat, chiar în incinta pieței.

Întrucât rezultatele controlului au scos în evidență un risc epidemiologic major, prin care se pune în pericol sănătatea și chiar viața celor care își fac cumpărăturile de acolo, Primăria Sectorului 4 a decis suspendarea activității complexului comercial Piața Reșița, aflat în administrarea societății ROMSINE PRODCOMIMPEX SRL.

Pentru neregulile mai sus-menționate, inspectorii de control au întocmit și un număr de 17 procese verbale de amendă, în valoare totală de 50.700 lei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava