Concert pascal
MOPAN Suceava

Piața centrală a municipiului Fălticeni ”Nada Florilor”  care a fost supusă unor ample lucrări de modernizare, lucru care nu s-a mai întâmplat de 35 de ani, va fi redeschisă la mijlocul acestei luni, a anunțat primarul Gheorghe Cătălin Coman. Acesta a declarat că lucrările care au fost finanțate de la bugetul local cu suma de 3,2 milioane de lei, sunt pe ultima sută de metri intenția fiind ca redeschiderea să se producă în data de 15 august. ”Este un obiectiv foarte important pentru Fălticeni la care eu am ținut personal foarte mult pentru a  fi modernizat pentru că e în zona centrală a municipiului și reprezintă cartea noastră de vizită. Am gândit cumva integrat acest proiect în sensul că m-am zbătut în primul mandat pentru a finaliza clădirea Judecătoriei care este în imediata apropiere și pentru clădirea noii catedrale care a fost finalizată la partea exterioară cu sprijin consistent de la Primăria și Coniliul Local Fălticeni. Pentru că erau aceste două clădiri de o parte și de alta a pieței trebuia să gândim estetic și arhitectural întreaga zonă”, a explicat Coman.

Primarul a precizat că în proiectul inițial propus la finațaare pe fonduri europene era prevăzută și o parcare subterană însă Uninea Europeană a sistat alocarea de finanțări pentru astfel de obiective. ”E o necesitate pentru Fălticeni și un lucru la care am ținut și am muncit foarte mult. Din păcate Uniunea Europeană nu mai finanțează parcări subterane nu numai în România dar în nici o țară din Uniune. Am mai auzit și aici tot felul de cârcotași că trebuia să facem parcarea. Sigur că trebuia dar timp de  trei ani am tot făcut proiecte și am încercat să obținem această finanțare europeană dar dacă UE nu mai finanțează parcări subterane nu e vina noastră. Nici măcar vină la nivel național nu este. Este o hotărâre a Comisiei Europene și prin urmare a trebuit să ne reorientăm că nu mai puteam să rămânem cu piața care era destul de degradată și am luat de decizia să o modernizăm pe banii noștri”, a explicat primarul.

Mai mult spațiu verde și fântână arteziană cu jocuri de lumini

Coman a arătat că piața va dispune de mai mult spațiu verde, lucru pe care i l-au cerut și cetățenii. Astfel, au fost găsite soluții alternative în sensul că au fost montat jardiniere mobile cu flori și diferite specii de arbuști. Apoi, a fost modernizată fântâna arteziană  care dispune acum de un alt design precum și de un sistem de jocuri de lumini. ”Am refăcut în totalitate vechea fântână arteziană care era distrusă și toate elementele subterane erau furate. Când am venit primar în 2012 am încercat să repunem fântâna în funcțiune iar când au coborât oamenii în subsolul fântânii au constatat că nu mai e nici o țeavă, nici o pompă. Așa că vechea fântână a trebuit să fie dezafectată integral pentru că nu mai putea fi reabilitată. Va fi o fântână arteziană cu un design frumos, cu lumini și jocuri de apă”, a spus Coman.

Wi-Fi gratuit și monitorizare cu 12 camere. Monumentul Eroilor reabilitat

Piața Centrală va beneficia de un sistem modern de iluminat public cu becuri tip led dar și de un sistem de supraveghere cu 12 camere de luat vederi care va monitoriza pemanent zona pentru a crește gradul de siguranță al cetățeanului. Totodată,  Piața ”Nada Florilor” va dispune de internet gratuit grație sistemului WI-FI montat de Primăria Fălticeni, sistem cumpărat cu bani europeni, 15.000 de euro fără tva. Monumentul Eroilor din Piața ”Nada Florilor” realizat de profesorul de arte plastice fălticenean Gabriel Baban va fi la rându-i reabilitat. ”Monumentul era realizat din marmură pe care din păcate timpul și-a pus amprenta. Era destul de degradat Un monument frumos care va fi reabilitat complet. Va fi restaurat astfel încât  să oferim eroilor cinstea pe care o merită și veșnica nostră recunoștință”, a adăugat edilul fălticenean. Coman a subliniat că mai rămâne de restaurat Ceasul Global, un simbol al pieței, al Fălticeniului, dar a precizat că acest lucru se va produce cât mai curând autoritățile locale fiind în discuții avansate cu o firmă austriacă. ”

”Una peste alta este un tot unitar acolo, o lucrare complexă astfel încît fălticenenii și toți cei care ne vizitează indiferent de vârstă să aibă posibilitatea să se simtă bine, să se relaxeze cu copii, cu bunicii, mai ales că în zonă există și un frumos loc de joacă. Cu siguranță piața va fi un pol de interes al Fălticeniului”, a încheiat Cătălin Coman.

Sursă foto:www.cronicadefalticeni.ro

Piața ”Nada Florilor” din Fălticeni și-a schimbat înfățișarea. Coman: ”Ne-am fi dorit și parcare subterană însă UE nu a mai finanțat astfel de obiective”, 1.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava