MOPAN Suceava

Faimoasa cântăreaţă americană Pink a mărturisit că a suferit foarte mult când a aflat, în 1989, că Jon Bon Jovi s-a căsătorit cu Dorothea Hurley. Vedeta în vârstă de 38 de ani era îndrăgostită de muzician încă de când era o copilă şi spera ca într-o bună zi să se căsătorească cu el, potrivit contactmusic.com.

Amintindu-şi de această dezamăgire în dragoste, în timpul ultimului episod de ‘Carpool Karaoke’, Pink i-a povestit lui James Corden: „Aveam probabil şapte sau opt ani. Încă îmi amintesc că eram în maşină, veneam de la lecţiile de canto, când au anunţat la radio că s-a căsătorit cu iubita sa din liceu Dorothea. Aproape mi-am vomitat în gură. Am rupt toate posterele cu el de pe pereţi, le-am aruncat şi nu am mai ieşit din camera mea câteva zile. Am fost devastată. A fost prima dată când cineva mi-a frânt inima.”

Mai târziu, după mai bine de zece ani, Pink l-a întâlnit pe cel care i-a marcat copilăria şi i-a spus despre dezamăgirea pe care a trăit-o. „I-am povestit totul prima dată când l-am întîlnit. Participam la emisiune radio în New Jersey, cred că aveam în jur de 22 de ani. Îmi amintesc că i-am spus: ‘Ce mai faceţi voi? Sunteţi fericiţi tu şi Dorothea?'”, i-a mai spus Pink – care este căsătorită cu Carey Hart din 2006 – lui James Corden.

Ca răspuns, Bon Jovi i-a trimis cântăreţei un aranjament floral uriaş, iar ataşat coşului cu flori – o pereche de pantaloni de piele şi un mesaj. Soţul artistei nu a fost deloc încântat de gest. „Coşul cu flori era uriaş, foarte, foarte mare, iar alături o pereche de pantaloni de piele cu următorul mesaj: ‘Acum poţi, în sfârşit, să intri în pantalonii mei’. Carey i-a aruncat pe geam! Nu a fost deloc ciudat, a fost o glumă. Mi mi s-a părut extrem de amuzant. Carey, însă, a fost de cu totul altă părere.”, a mai povestit Pink, potrivit ContactMusic.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava