„Învățătorul? Ce-i învățătorul? E-o lumină,
Ruptă din Rai, menită să vegheze,
În codrul ăstei lumi este un pom…
Crește copii…din prunc, el face OM!”

Recunoștința mea se îndreaptă spre omul minunat care m-a ajutat să cresc frumos ca formator de oameni, să iubesc menirea mea de învățătoare, să înțeleg că omul este mai mult decât lumină pentru ceilalți, să iubesc  pasul spre înălțimile reușitei și glasul împărtășirii experiențelor cu ceilalți.

Ceas de recunoștință ….colaj de mulțumiri aduse doamnei Lenuța Movileanu,  fost Inspector Școlar al ISJ Suceava pentru bucuriile mari și mici, trecute prin filtrul sufletului încărcat de amintiri, sădite pe rând în gândurile mele veșnic aromate. Mereu întrebarea dacă am făcut destul…mereu tristețea că se putea mai mult…mereu neliniștea că timpul trece mult prea repede… E timpul să mulțumesc deschis în numele meu și-n numele tuturor celor ce au fost ridicați la rang de împlinire în anii în care Doamna a condus învățământul primar din județul Suceava. Ne-a încurajat să ne avântăm în fața dumneaei, ne-a descoperit menirea tainică a fiecăruia dintre noi, apoi s-a făcut mică la umbra noastră ( și am fost câteva zeci…) ca să ne vadă acolo sus, pe treptele împlinirilor. Sfârșitul menirii de inspector a fost dovada numelui de OM ce i l-au dat mulți dintre cei care au cunoscut-o.

Un dascăl adevărat deschide porți către lumi minunate, incită la descoperiri și aduce zâmbetul pe buzele ucenicilor săi. Iar Doamna aceasta a făcut: ne-a stârnit curiozitatea, ne-a împins nu numai să încercăm, ci să reușim din prima.

Sunt unii oameni care au o aură specială. Te fac să te simți mai bine numai privindu-i, au ceva al lor, nu aș ști să spun ce. Și astăzi, după atâția ani, este la fel: mărunțică și frumoasă, fără nicio urmă de trecere a anilor.

Vă mulțumesc pentru fiecare încurajare atunci când eram timidă, pentru fiecare cuvânt bun atunci când reușeam, dar și pentru atunci când nu mai credeam că voi reuși și mă făceați să vreau să reușesc! Va mulțumesc pentru fiecare poveste care m-a făcut să iubesc cărțile, pentru fiecare nouă lumină pe care m-ați făcut să o descopăr!

”Conştientizați că singura dată în viaţă când ne place să „îmbătrânim” este în copilărie? La mai puţin de 10 ani, suntem aşa de încântaţi de asta, încât gândim şi în fracțiuni de an.  „Câţi ani ai?” „Am patru ani şi jumătate!” Nu vei spune niciodată că ai 36 ani …şi jumătate. Da, dar ai patru ani şi jumătate… Asta e diferenţa!

Ai ajuns adolescent, acum nu te mai pot opri. Sari de bunăvoie la numărul următor sau chiar puţin mai departe.  „Câţi ani ai?” „O să am 16!” Poate că ai 13, dar vei avea 16!

Şi vine şi cea mai grozavă zi din viaţa ta…. ai 21. Chiar şi cuvintele sună ca o ceremonie: ai devenit major, ai 21 ani! YESSSS!!!  Apoi, faci 30. Oooohh, ce se întâmpla aici? Parcă ai fi lapte bătut! Ăla „se face” şi e numai bun de aruncat, nu mai e amuzant, te-ai acrit. Ce nu e în regulă? Ce s-a schimbat?  Ai DEVENIT major, FACI 30, MERGI PE 40. Whoa! Pune frână, o iei razna. Până să bagi de seama, AJUNGI de 50 şi toate visele s-au spulberat.  Dar, aşteaptă!!! ÎMPLINEŞTI 60. Nici tu nu credeai că vei face şi asta!  Deci: DEVII major, FACI 30, MERGI pe 40, AJUNGI de 50 şi ÎMPLINEŞTI 60.  Aşa viteză ai luat, încât ATINGI 70. După asta este „de pe o zi pe alta”: aştepţi „SĂ O DUCI PÂNĂ MIERCURI”.  În vârstă de 80 ani, fiecare zi e un ciclu complet: O ŢII până la prânz, AI PRINS şi 4:30; AI AJUNS şi seara asta. Şi nu se opreşte aici !  În anii 90, o iei uşurel inapoi: „Abia am avut 92”  Apoi se întâmplă cel mai straniu lucru: după 100, devii iar copil „Am 100 şi …jumătate!” (”O mică pauză de meditație – Viziunea lui George Carlin despre viață”).

Mă înclin cu respect în fața dumneavoastră,

Al dumneavoastră ucenic

prof. înv. primar Pavăl Luminița- Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu”

Fălticeni, jud. Suceava