Consiliul Național al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, își exprimă profunda indignare cu privire la elaborarea, cât și conținutul, propunerilor de planuri cadru pentru învățământul liceal.

Una dintre cauzele de îngrijorare este modul eronat de fundamentare a planurilor cadru, care nu respectă succesiunea firească a unui proces care să contribuie la facilitarea într-o măsură semnificativă a deprinderii celor opt competențe cheie regăsite în profilul absolventului. Astfel, considerăm că pentru a eficientiza dobândirea cunoștințelor, deprinderilor și atitudinilor necesare unui elev la finalitatea invățământului secundar este nevoie de o prioritizare a etapelor dezvoltării curriculumului, după cum urmează: identificarea subiectelor a căror abordare va genera deprinderea calitativă a unui număr maxim de elemente din profilul de formare a absolventului, integrarea acestor componente în discipline specifice, stabilirea unei programe care să satisfacă obiectivul propus și, ulterior, în funcție de volumul și complexitatea noilor materii, creionarea planurilor cadru. Mai mult decât atât, unul dintre principiile de generare a planurilor cadru, principiul racordării la social, presupune ca planul de învățământ să fie astfel conceput încât să favorizeze diverse ieșiri din sistem. În consecință, suntem de părere că variantele propuse nu reușesc să diferențieze așteptările din partea unui absolvent al ciclului inferior al învățământului liceal cu unul al ciclului superior al aceluiași tip de învățământ, dorind să punem în lumină faptul că elevul ar trebui, până la finalul clasei a X-a, să fundamenteze competențele referitoare la viața civică și socială, ca mai apoi să se poată orienta în vederea alegerii unei viitoare cariere. În ceea ce privește numărul de ore pe săptămână petrecute de către un elev la școală, nu a fost prezentat niciun studiu care să ateste necesitatea creșterii acestui număr în cazul claselor din ciclul liceal superior. În plus, dorim să subliniem că este necesară o prioritizare a disciplinelor studiate, dar și o comprimare a conținutului programelor școlare, astfel încât acestea să ofere un bagaj minim de cunoștințe într-un anumit domeniu, urmând ca școala să încurajeze elevii să practice studiul individual.

Dacă ne referim la materiile „opționale”, numărul acestora și ponderea lor din numărul total de ore, planurile cadru propuse dezamăgesc prin proporția majoritară a trunchiului comun, deși își asumă „eliminarea unor incoerențe/dezechilibre existente în planurile actuale și dezvoltarea ocaziilor de învățare semnificative din perspectiva așteptărilor elevilor care au optat pentru un anumit profil/specializare”, după cum afirmă Ministerul Educației Naționale. În timp ce în învățământul secundar inferior o distribuție a disciplinelor trunchiului comun care include toate cele șapte arii curriculare poate fi benefică pentru elev, în scopul consolidării culturii generale și identificării preferințelor, învățământul liceal necesită o focalizare mai intensă asupra particularităților elevilor. Întrucât fiecare elev prezintă o tipologie diferită, cu un ritm de învățare specific, fiind mai mult sau mai puțin susceptibil la anumite tehnici, o abordare unitară nu este de dorit atunci când scopul este a pregăti, în mod real, un număr cât mai însemnat de elevi pentru cele două mari provocări: integrarea socială și inserția pe piața muncii. Acesta este motivul care ne determină să milităm pentru regândirea modului de stabilire al materiilor prevăzute în curriculumul la decizia școlii, pentru a înlătura condiția majorității elevilor dintr-o clasă și, în schimb, a crea posibilitatea unor grupe formate dintr-un număr minim de aproximativ 15 elevi, care să își fi exprimat interesul pentru respectivul obiect de studiu. Consiliul Național al Elevilor a militat și în trecut pentru acest obiectiv, lansând acum aproximativ doi ani, în contextul dezbaterilor privind propunerile de planuri cadru pentru gimnaziu, ideea de a transforma curriculumul la decizia școlii (CDȘ) în curriculum la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ). Suntem de părere că elevul ar trebui să studieze ceea ce îl pasionează și susținem creionarea mai multor mijloace care să contribuie la individualizarea parcursului educațional al acestuia, cum ar fi o plajă mai largă a posibilelor materii „opționale”. În consecință, trunchiul comun ar trebui să conțină discipline cu o largă aplicabilitate, înglobând noțiuni esențiale pentru tineri în viața cotidiană, precum educație pentru sănătate, educație juridică, limba română, oratorie, gândire critică ș.a.m.d. În completare, curriculumul diferențiat va aduce conținut specific profilului de studiu, pentru fundamentarea noțiunilor de bază în specializarea aleasă, iar curriculumul la decizia elevului din oferta școlii va permite elevilor să aleagă ceea ce îi pasionează. Sugestiv în acest sens este modelul francez, unde în ultimii doi ani de liceu ponderea trunchiului comun și, respectiv, a curriculumului diferențiat variază invers proporțional. Dacă trunchiul comun ajunge de la aproximativ 42,5% în ceea ce este echivalentul clasei a XI-a în România, în al doilea an, acesta nu depășește 27%. În același timp, curriculumului diferențiat îi este acordată atenția cuvenită, însumând în primul an aproximativ 40% și atingând în anul terminal valori între 55%-60%, în funcție de specializare. Ponderea materiilor opționale rămâne constantă, în jurul a 17 procente din total.

României i se reproșează de câțiva ani faptul că nu se adaptează la cerințele societății moderne din punct de vedere al învățământului, așa cum au făcut-o școlile din occident. Cu toate acestea, singura practică occidentală preluată în învățământul românesc a fost reintroducerea uniformelor, pentru a oferi falsa iluzie a unui învățământ de calitate, comparabil cu liceele de elită occidentale. Nu este necesar să realizăm o amplă analiză comparativă a altor sisteme educaționale care s-au dovedit performante, precum cel al Germaniei sau al Franței, față de cel românesc, pentru a identifica una dintre problemele majore ca fiind cea a curriculumului. Putem observa câteva aspecte care se află în legătură directă cu calitatea învățământului: dacă ne referim la rata analfabetismului funcțional în Europa, ne poziționăm la sfârșitul clasamentului alături de țări precum Bulgaria, Grecia sau Slovacia, cu procentaje care depășesc 30-35% din numărul total al elevilor. Trecând mai departe la un alt capitol, la fel de important, și anume rata părăsirii timpurie a școlii, țara noastră suferă și din acest punct de vedere, ocupând penultimul loc în Europa, singura țara ce se află pe o poziție inferioară fiind Spania, la o diferență de doar de 0,5%. Concluzionând această analiză, realizată, așa cum am menționat și anterior, foarte simplist, realizăm faptul că toate aceste aspecte care țin de învățământul preuniversitar afectează în mod drastic stadiul economiei, rata șomajului în rândul tinerilor în România fiind una alarmantă, peste 17%, la fel ca și în Italia, Grecia sau Spania. Astfel, se evidențiază sistemele educaționale care performează, precum cel al Germaniei, Franței sau al Suediei, care plasează aceste țări în vârful clasamentului în ceea ce privește indicatorii amintiți mai sus.

Nu trebuie să ne complacem cu un sistem educațional desuet, care generează o stare de fapt alarmantă în termeni de părăsire timpurie a școlii, analfabetism funcțional sau cuprindere profesională, pentru a păstra norme didactice intacte. Suntem conștienți de faptul că o schimbare mai amplă va aduce cu sine o întreagă restructurare a sistemului, de la pregătirea cadrelor didactice, la o regândire a metodelor de evaluare și a examenelor naționale, însă considerăm că bunăstarea beneficiarilor primari ai educației ar trebui să fie una dintre prioritățile decidenților, iar dorința pentru sistem educațional incluziv și de calitate ar trebui să fie mai puternică decât orice alt interes. Solicităm, în acest sens, experților din cadrul Ministerului Educației Naționale, respectiv Institutului de Științe ale Educației, ca în definitivarea planurilor-cadru, dar și în viitoarea elaborare a programelor școlare, să analizeze toate aspectele invocate mai sus și să actioneze după cuviință, astfel încât varianta finală să fie una care să satisfacă nevoile fiecărui elev. Mai mult decât atât, considerăm că procesul de realizare al acestora trebuie să fie unul bine documentat, transparent și participativ, în care toți actorii relevanți, elevi, părinți, cadre didactice să își poată exprima punctele de vedere într-un cadru organizat și facilitat de instituțiile cu atribuții în acest sens. În consecință, dorim publicarea metodologiei în baza căreia au fost elaborate propunerile pentru planurile-cadru, lista grupurilor de experți ce au lucrat la conceperea acestora, publicarea rezultatelor consultării realizate cu elevii, ce au stat la baza acestui proces, cât și stabilirea unui calendar comun de lucru între Consiliul Național al Elevilor, reprezentanții cadrelor didactice, ai părinților și ai Ministerului Educației Naționale, respectiv Institutului de Științe ale Educației.

În urma consultării cu structurile partenere, următoarele organizații ne-au oferit susținerea în solicitările enunțate: Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Federația Națională a Asociațiile de Părinți – Învățământ Preuniversitar, Uniunea Liceenilor Maghiari (MAKOSZ) și Cercetașii României.