Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul județean al Partidului Verde, Dan Acibotăriță, a făcut o pledoarie pentru personalul la întreținere al Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, oameni cu cele mai mici lefuri dar care ”și-au făcut datoria tot timpul, inclusiv acum când bântuie virusul, fără să se de-a loviți sau să se ascundă”. Acibotăriță consideră că munca acestor angajați este vitală pentru spital arătând că ”dacă acești oameni frumoși nu sunt la datorie spitalul se închide”. El crede că aceștia merită recompensați cu stimulente financiare.

”Puterea unui virus este sub cunoașterea și priceperea muncitorilor”

”Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că în cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava există o categorie de angajați de o importanță vitală, dar care au fost umiliți și cu salarii foarte mici de pe vremea când destinele unității erau conduse de dl.Vasile Rîmbu, iar momentan, posibil din cauza necunoașterii și a minciunii, sunt mai departe lăsați cu lefuri mici. Personalul la întreținere, adică: instalatori, electricieni, liftieri, magazioneri, tâmplari, telefoniști, etc, sunt oameni simplii, muncitori cu bun simț care și-au făcut datoria tot timpul, inclusiv acum când bântuie virusul, fără să se de-a loviți sau să se ascundă. Ei sunt prezenți în tot spitalul. Fac paravane, inclusiv pe secțiile cu virus, desfundă canalizarea, schimbă becurile sau prizele, etc, etc. Aceste operațiuni se întâmplă în toate secțiile, iar leafa lor este atât de joasă încât nu depășește stimulentele pe care le iau unii angajați de la SJU. Este o bătaie de joc la adresa acestor oameni. Pe vremuri, managerul suspendat le-a promis o bonificație, după care a uitat de ea.

Din punctul nostru de vedere, al verzilor suceveni, dacă acești oameni frumosi nu sunt la datorie, Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava se închide. Puterea unui virus este sub cunoașterea și priceperea muncitorilor. Imaginați-vă saloane, săli de operații fără becuri, nu tu lumină, geamuri care nu se închid, uși blocate, alimentarea cu apă spartă, lipsa călduri, iar cel mai frumos cum arată un salon sau o zonă care are toaletele înfundate. Sunt scenarii micuțe, în raport cu ceea ce se fac acești minunați oameni.

Din punctul nostru, al verzilor suceveni, sunt posibilități legale de a primii o bonificație, un stimulent pe lună. Asta doar dacă se vrea, iar în eventualitatea că nu se cunoaște partea legală, noi oferim consultață”, a spus Dan Acibotăriță.

Pledoarie pentru cei cu salariile cele mai mici din Spitalul Județean Suceava: personalul de întreținere. ”Dacă acești oameni frumoși nu sunt la datorie spitalul se închide”, 8.2 out of 10 based on 5 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.2/10 (5 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava