Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, consideră că judeţul nostru este unul de dreapta. El a afirmat că a tras concluzia după ce, în campania PNL „Semnează-i demisia lui Ponta”, în judeţ s-au strîns 22.000 de semnături. Deputatul Balan a precizat că cifra plasează Suceava între primele trei județe la nivel naţional. ”Asta înseamnă că județul Suceava este un județ de dreapta cu oameni harnici și cu inițiativă care nu așteaptă promisiunile mincinoase ale lui Victor Ponta din campania electorală.  Victor Ponta care ne spunea în campania pentru prezidențiale că în copilărie venea la Suceava. Și de credeți că venea? Să-și ia cartofi. Azi din postura de premier mă întreb dacă nu a ratat șansa să și dea ceva Sucevei. Facem şi noi haz de necaz că a trecut un an de zile în care în Suceava nu s-a mișcat nimic. Până și proiectele inițiate de guvernarea Flutur sunt blocate. Eu cred că conducerea PSD Suceava a ratat guvernarea județeană prin faptul că și-a jucat cartea pe susținerea lui Victor Ponta într-un sistem de reciprocitate. În județul Suceava nu s-a făcut nimic. Mai vedem pe ici colea câte un proiect de-al lui Gheorghe Flutur continuat și altceva nimic. Nu am văzut nici un proiect pus pe hârtie de cei de la CJ și care să se bată pentru punerea lui în practică. Am văzut proiecte cu girafe și elefanți și mai știu eu ce glumițe care au fost spuse la bășcălie și care nu aveau nici o finalitate”, a afirmat Bălan. PNL a demarat, în iunie, o moţiune populară pentru demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului. La acea vreme, copreşedinta PNL Alina Gorghiu susţinea că listele de semnături nu vor avea nici un efect juridic, însă liberalii cer sprijinul cetăţenilor „pentru demiterea unui premier care refuză să facă un gest elementar, un gest de bun simţ şi de demnitate, şi anume de a-şi scrie demisia”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava