MOPAN Suceava

PNL Suceava a anunțat că listele pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 urmează să fie depuse la Biroul Electoral Județean în cursul zilei de marți, 25 octombrie, la ora 12:00. Listele liberalilor suceveni pentru alegerile pentru Camera Deputaților și Senat au fost aprobate de conducerea centrală a partidului în forma transmisă de Organizația Județeană Suceava a PNL.

Astfel, candidații de pe lista pentru Camera Deputaților vor fi, în ordine, deputatul Ioan Balan, primarul din Iacobeni, Angelica Fădor, realizatorul TV Bogdan Gheorghiu, omul de afaceri Dumitru Mihalescul, deputatul Radu Surugiu, consilierul local Ovidiu Doroftei, Gabriel Moroşan, Vasile Chiruţă, Viorel Haiura, Liviu Andreescu, Alexandra Munteanu şi Alexandru Salup.

Lista pentru Senat va fi deschisă de fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Daniel Cadariu, el fiind urmat de actualul senator Steliana Miron. Pe următoarele locuri se află Radu Pentiuc, Tudorel Titianu, Mugurel Bocancea şi Cristi Creţu.

PNL Suceava mizează pe șase din cele zece mandate de deputat și două din cele patru mandate de senator.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava