MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost prezent astăzi la inaugurarea podului de peste râul Suceava care face legătura între localitățile Vereșeti și Udești. Circulația rutieră pe acest pod a fost reluată în jurul orei 10:00. Gheorghe Flutur a fost primul care a trecut cu mașina pe podul la care s-a intervenit cu lucrări de consolidare și asfaltare. Flutur a precizat că investiția s-a ridicat la suma de 1,6 milioane de lei. Printre primii șoferi care au trecut pe podul redeschis de peste râul Suceava s-a numărat și managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, acesta felicitându-l pe Gheorghe Flutur pentru finalizarea acestei investiții.

Flutur: Mă bucur că s-a finalizat această lucrare care a durat doar două luni

”Așa cum vă promitam la finalul lunii septembrie redeschidem circulația pe podul de le Verești. Mă bucur că s-a finalizat această lucrare care a durat doar două luni. A fost o lucrare delicată pentru că am fost obligați să găsim firme care să aibă acest dispozitiv de ridicare a tablierului podului pentru că acesta a cedat. E vorba de o greutate de 300 de tone și aici a câștigat un consorțiu, o firmă din Suceava și o firmă din Ploiești. Lucrare e de 1,6 milioane de lei și în sfârșit dăm drumul la trafic în această zonă care leagă partea Suceava-Udești-Dolhasca de Verești-Salcea- drumul spre aerorport-Botoșani. Mă bucur că s-au ținut de cuvânt constructorii. Am găsit destul de greu firme care să își asume această responsabilitate. Podul de la Verești e făcut în 1965 are o lungime de 200 de metri și o lățime de 7,5 metri. Capacitatea portantă e de 60 de tone. Este dimensionat foarte bine pentru utilajele care circulă astăzi. Am folosit varianta prin albie destul de bine în această perioadă pentru că altfel oamenii trebuiau să ocolească mult. Am avut și o perioadă când a plouat și a trecut apa pe deasupra dar acum e bine”, a declarat Flutur.

Circulația pe podul de la Verești, peste râul Suceava, a fost oprită după ce acesta a fost grav afectat de inundațiile din această primăvară. Până astăzi, circulația în zonă s-a făcut pe un pod provizoriu construit în albia râului râului de Consiliul Județean Suceava. Podul de la Verești a fost construit în anul 1964, are o lungime de 240 de metri și o lățime de șapte metri, fiind afectat de mai multe ori de inundații.

 

 

Podul de la Verești peste râul Suceava a fost redat circulației în prezența lui Gheorghe Flutur, 7.8 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.8/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava