MOPAN Suceava

Poetul sucevean, Constantin Severin,  a luat Marele Premiu la  Premiul Internațional de Poezie „Aco Karamanov” din Macedonia de Nord. ”O veste incredibilă am primit aseară din Macedonia de Nord, țara în care poezia a devenit un fenomen de masă și în care marele poet Nichita Stănescu a câștigat în 1982 Premiul internațional pentru poezie la Struga. La cea de-a 49-a ediție a Premiul Internațional de Poezie „Aco Karamanov”, 2022, cartea mea de poeme„Viețile pictorilor” și cartea poetului portughez Jose Eduardo Degrazia „Orașele condamnate” au primit Marele Premiu ex-aequo și vor fi traduse și publicate în Macedonia de Nord”, a transmis Constantin Severin.

La această prestigioasă compețiție, la care au participat 179 de poeți din întreaga lume, cei doi cunoscuți poeți macedoneni Borche Panov și prof. dr. Daniela Andonovska-Trajkovska au desfășurat o muncă enormă timp de două luni pentru a realiza o selecție în trei etape a manuscriselor primite, mai întâi au fost alese cele mai bune 43 de lucrări în vederea realizării unei antologii în ediție bilingvă, macedoneană/engleză, apoi au fost selectați pe lista scurtă 16 poeți care vor fi premiați cu diplome pentru realizările lor în lumea literaturii: Adel Khozam (Emiratele Arabe Unite), Alvaro Mata Gullie (Costa Rica), Constantin Severin (România), Elizabeta Bagli (Italia – Spania), Emilio Paz (Peru), George Wallace (SUA), Jernail Annand (India), Jose Eduardo Degrazia (Portugalia), Juri Talvet (Estonia), Mansour Norbakahsh (Canada), Mariela Cordero (Venezuela), Murat Yurdakul (Turcia), Rudra Kinshuk (India), Shota Iatashvili (Georgia), Yin Xiaoyuan (China) și Zhang Zhi (China), iar în final au fost aleși anul acesta doi câștigători ex-aequo, poetul portughez Jose Eduardo Degrazia și Constantin Severin. Cărțile noastre vor fi traduse în limba macedoneană și vor fi publicate într-o ediție bilingvă, macedoneană-engleză.

Deși a trăit doar 17 ani, fiind ucis în luptele din cel de-al doilea război mondial,   talentatul poet-erou Aco Karamanov (1927 – 1944) este considerat unul dintre întemeietorii poeziei moderne macedonene. Sunt foarte onorat și bucuros că de acum înainte numele meu va fi alăturat celui al unui veșnic adolescent al poeziei macedonene și europene.

Anunțul oficial:

PREMIUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE ACO KARAMANOV – LISTA CÂȘTIGĂTORILOR

25.11.2022

După anunțarea apelului deschis pentru Premiul Internațional de Poezie Aco Karamanov 2022 de către Consiliul celei de-a 49-a ediții a Întâlnirilor Internaționale de Poezie Karamanov și Centrul de Cultură „Aco Karamanov” – Radovish, Macedonia de Nord, Borche Panov și prof. d-r Daniela Andonovska-Trajkovska – ambii poeți și selecționeri, au avut o sarcină foarte dificilă și responsabilă de a selecta cei mai buni poeți dintre cele 179 de lucrări trimise pentru premiu din întreaga lume. În prima fază a procesului de selecție au fost alese 43 de lucrări – toate de la autori renumiți și excelenți din multe țări ale lumii. Prin urmare, Consiliul celei de-a 49-a ediții a Întâlnirilor Internaționale de Poezie Karamanov a decis să publice o Antologie de Poezie în limba macedoneană și engleză – o selecție specială de poezii ale acestor poeți extraordinari (prezentați în ordine alfabetică):

Adel Khozam (EAU)

Ali Al-Hazmi (Arabia Saudită)

Alicia Kuberska (Polonia)

Alvaro Mata Gullie (Costa Rica)

Anton Baev (Bulgaria)

Arjan Kalco (Albania)

Balazs Atilla (România)

Barbara Gruszka-Zych (Polonia)

Beatriz Saavadera (Mexic)

Constantin Severin (România)

Elizabeta Bagli (Italia – Spania)

Emilio Paz (Peru)

Ewith Bahar (Indonezia)

Florentina Loredana Dalian (România)

Fransico Munoz Soler (Spania)

George Wallace (SUA)

Hussein Habasch (Kurdistan – Germania)

Irma Kurti (Albania – Italia)

Jernail Annand (India)

Jose Eduardo Degrazia (Portugalia)

Juri Talvet (Estonia)

Kama Sywor Kamanda (Congo)

Mansour Norbakahsh (Canada)

Mariela Cordero (Venezuela)

Marlene Pasini (Mexic)

Masudul Hoq (Bangladesh)

Milica Milenkovikj (Serbia)

Murat Yurdakul (Turcia)

Pankuri Sinha (India)

Rei Berroa (Republica Dominicană)

Roberto Marzano (Italia)

Rudra Kinshuk (India)

Sankar Sarkar (Bengalul de Vest, India)

Shota Iatashvili (Georgia)

Sue Zhu (Noua Zeelandă – China)

Tin Lemac (Croația)

Tzemin Ition Tsai (Taiwan)

Uday Shankar Durjay (Bangladesh – Regatul Unit)

Viktor Radun Teon (Serbia)

Xosiyat Rustаmova (Uzbekistan)

Yin Xiaoyuan (China)

Yuray Tolentino Hevia (Cuba)

Zhang Zhi (China)

În cea de-a doua etapă a selecției celor mai buni autori, Borche Panov și prof. d-r Daniela Andonovska-Trajkovska au selectat 16 poeți care vor fi premiați cu diplome pentru realizările lor în lumea literaturii: Adel Khozam (Emiratele Arabe Unite), Alvaro Mata Gullie (Costa Rica), Constantin Severin (România), Elizabeta Bagli (Italia – Spania), Emilio Paz (Peru), George Wallace (SUA), Jernail Annand (India), Jose Eduardo Degrazia (Portugalia), Juri Talvet (Estonia), Mansour Norbakahsh (Canada), Mariela Cordero (Venezuela), Murat Yurdakul (Turcia), Rudra Kinshuk (India), Shota Iatashvili (Georgia), Yin Xiaoyuan (China) și Zhang Zhi (China).

În cele din urmă, selecționerii au decis ca Premiul Internațional de Poezie Aco Karamanov 2022 să fie acordat lui:

  1. 1. JOSE EDUARDO DEGRAZIA din Portugalia pentru cartea sa de poezie „Orașele condamnate” și
  2. 2. CONSTANTIN SEVERIN din România pentru cartea sa de poezie „Viețile pictorilor”.

Cărțile laureaților vor fi traduse în limba macedoneană și publicate de Biblioteca orășenească „Frații Miladinov” din Radovish.

Radovish,  noiembrie, 2022

CEA DE-A 49-A ÎNTÂLNIRE INTERNAȚIONALĂ DE POEZIE KARAMANOV

Premiul internațional de poezie Aco Karamanov 2022

Selecția:

Borche Panov și Daniela Andonovska-Trajkovska

http://www.bibliotekaradovis.org.mk/vest-statija/100700/international-aco-karamanov-poetry-award-list-of-winners

Poet sucevean laureat al Premiului Internațional de Poezie „Aco Karamanov” din Macedonia de Nord, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava