MOPAN Suceava

Poliția Română a făcut o serie de precizări suplimentare cu privire la incidentul petrecut joi seară într-o pădure privată din Suceava unde un activist de mediu și doi jurnaliști au fost agresați fizic:

”Cu toate că persoanele vătămate au oferit informații vagi cu privire la agresori, polițiștii, prin activități specifice, au identificat și depistat deja 11 persoane, implicate în eveniment, pe care le-au condus la sediul Poliției, în vederea audierii și stabiliri participației fiecăreia dintre acestea.

– De asemenea, în lipsa plângerilor prealabile, în cursul zilei de ieri, polițiștii s-au sesizat, din oficiu, și au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere, relaționând în acest sens și cu unitatea de parchet competentă.

– Reamintesc pe această cale faptul că, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor legale, în cazul celor două infracțiuni, era necesar ca persoanele vătămate să depună plângere prealabilă, conform Codului de Procedură Penală.

– În acest sens, cu persoanele vătămate, s-a relaționat permanent și, având în vedere că au venit în București, au fost îndrumate să se prezinte la sediul IGPR- Direcția de Investigații Criminale, din Șoseaua Ștefan cel Mare, pentru a depune plângere prealabilă, necesară, așa cum am precizat anterior, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Facem precizarea că cele 3 persoane vătămate s-au prezentat la sediul Direcției de Investigații Criminale, astăzi, în jurul orei 14.00.

În acest caz, în continuare, sunt desfășurate activități procesual-penale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Vă asigur că Poliția Română tratează cu maximă atenție acest eveniment, urmând a fi luate toate măsurile legale.

– Tot pe această cale, mulțumim tuturor persoanelor care se implică în activități de protejare a mediului, fiind astfel partenerii instituțiilor cu atribuții în domeniu, pentru combaterea delictelor din domeniul silvic. Combaterea acestui flagel reprezintă o prioritate a Poliției Române, a celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și a celorlalte instituții cu atribuții în domeniu”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava