Concert pascal
MOPAN Suceava

Poliția Suceava a atras atenția supra faptului că în ultima perioadă a crescut numărului de accidente în care au fost implicați motocicliști sau mopediști. Potrivit unui comunicat de presă, numai în ultimele trei zile, în județul Suceava s-au produs mai multe evenimente în care au fost implicați conducătorii de mopede sau motociclete.
Cel mai grav accident produs zilele trecute a fost cel din municipiul Suceava, în urma căruia un tânăr a ajuns în stare gravă la spital. Accidentul a avut loc vineri, în jurul orei 19:40, pe strada Calea Unirii din Suceava. Motocicleta era condusă de un localnic de 24 ani, fără permis de conducere, care în momentul în care a ajuns la intersecţia semaforizată cu aleea de acces în parcarea unui centru comercial, nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 36 ani, din . Ipotești, care a pătruns în intersecţie pe culoarea verde a semaforului. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a motociclistului. Conducătorul autoturismului a fost testat la faţa locului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei. Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate în care se afla, dar i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Poliția Suceava a mai informat că un alt accident a avut loc sâmbătă, în jurul orei 19.10. Un bărbat de 63 ani, din comuna Vatra Moldoviței, în timp ce conducea un moped neînmatriculat, pe drumul comunal Paltinu, din direcția DN17A spre satul Paltinu, într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul mopedului, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune laterală cu gardul situat pe partea dreaptă a sensului său de mers. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 63 de ani care fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice. Polițiștii au întocmit un dosar penal privind infracţiunile de „vătămare corporală din culpă”, „conducere sub influența alcoolului”, „conducere fără permis” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Un alt accident în care a fost implicat un moped a avut loc vineri, 27 iulie, pe un drum județean din comuna Ilișești. Mopedul era condus de un minor de 15 ani, din Ilișești, care se deplasa dinspre localitatea Brașca spre DN 17. La un moment dat minorul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-a dezechilibrat şi a căzut pe partea carosabilă. Pe moped se mai afla şi un alt minor de 17 ani din Ilişeşti. Niciunul dintre aceştia nu purtau cască de protecţie. În urma impactului a rezultat avarierea mopedului. De asemenea a mai rezultat şi vătămarea corporală a conducătorului de moped care a rămas la domiciliu până în dimineaţa zilei următoare, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean Suceava cu ambulanţa. Minorul nu avea permis de conducere. Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier din Poliţia Municipiului Suceava. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
„În aceste condiții pentru responsabilizarea motocicliștilor și creșterea gradului de siguranță rutieră a acestora, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava au desfășurat mai multe acțiuni în trafic, motocicliștii și conducătorii de mopede fiind informați cu privire la elemente de legislație și recomandări preventive”, se arată în comunicatul Poliției Suceava.

Recomandările Poliției Suceava pentru motocicliști:
Încearcați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria!
Anticipați intenţiile partenerilor de drum – chiar şi atunci când şoferii, bicicliştii şi pietonii văd că vă apropiați, ei pot aprecia gresit distanţa ori viteza.
Sporiți atenția la viraje şi intersecţii – cel mai frecvent tip de accident de motocicletă este generat de şoferii care nu se asigură la executarea virajelor la stânga sau la schimbarea benzii de deplasare!
Asigurați-vă atunci când virați – şoferii care vin din urmă s-ar putea să nu încetinească pentru dumneavoastră!
Fiți pregătit pentru condiţii periculoase de drum – carosabil umed, scurgeri de lichide, nisip, pietriş, cale de rulare tramvai, gropi şi alte pericole rutiere de suprafaţă care vă pot afecta grav aderenţa generând accidente!
Abordați curbele cu viteză moderată, fără a le „tăia” – multe accidente se întâmplă din cauza pătrunderii pe sensul opus!
Utilizați o cască de protecţie omologată – care îndeplineşte standardele actuale de siguranţă. Evitați să cumpărați o cască folosită, este posibil să fi suferit un accident, iar reparaţia poate ascunde vicii structurale!
Purtaţi îmbrăcăminte de protecţie pentru motociclişti – numai aceasta poate asigura o bună protecţie în timpul unui accident. Este recomandat echipamentul modular ,,în straturi” astfel încât să-l puteţi adapta la condiţiile meteo în schimbare!
Protejaţi-vă ochii – curentul de aer, insectele zburătoare şi praful vă diminuează vizibilitatea şi vă pot răni ochii sau faţa.
Fiţi vizibil – purtați haine strălucitoare, reflectorizante. Adaugaţi material reflectorizant sau purtaţi o vestă reflectorizantă. Păstraţi-vă întotdeauna farul aprins şi rulaţi în poziţia de unde şoferii vă pot observa cu uşurinţă în oglinda retrovizoare (la 2/3 din lăţimea benzii). Evitaţi unghiurile moarte ale celorlalte vehicule!

Recomandări pentru șoferi:
Asigurați-vă temeinic înainte de a opri sau de a vira și în niciun caz nu întoarceți pe linia continuă!
Păstrați-vă banda în viraje!
Asigurați-vă înainte de a deschide portiera – lucru valabil şi pentru cei care vă însoţesc!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava