MOPAN Suceava

În perioada 5 – 10 aprilie 2021 polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 512 societăți comerciale şi 108 mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 455 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 55/2020 în valoare de 100.970 lei. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 5203 persoane.

Cu ocazia controalelor în trafic, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv  modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Co

Poliţia Suceava a transmis că au fost efectuate verificări şi în zona hypermarket-urilor și în zonele aglomerate. De asemenea, au fost instruiți cu privire respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului toți administratorii de unități economice, restaurante, pensiuni și unități turistice. Poliţiştii au reamintit că evenimentele private sunt interzise.

Deși marea majoritate a cetățenilor au înțeles necesitatea respectării normelor legale pentru a putea trece cât mai repede peste situația pandemică s-au înregistrat și sutuații în care lipsa de responsabilitate a trebuit sancționată de către polițiști.

La 10.04.2021, în jurul orei 22:30 polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au boținut informații cu privire la faptul că pe aleea Jupiter în zona garajelor sunt mai multe persoane care nu respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19.

La fața locului s-au deplasat mai multe patrule din cadrul Biroului Ordine Publică care au identificat la unul din garaje, în interior, șase persoane care au organizat o petrecere privată, deranjand liniștea publică prin muzica și nerespectând Legea 55/2020.

Persoanele în cauză au fost legitimate și au relatat faptul că locuiesc. Toate cele 6 persoane au fost sancționate contravențional conform art. 65 lit. m, din LG 55/2020, rap. la art. 2, alin 1, pct. 2 din Anexa nr. 3, la HG 293/2021.

Având în vedere restricţiile în vigoare privind prevenirea şi combaterea pandemiei COVID-19 celor 6 persoane li s-a pus în vedere pe viitor să respecte normele legale, acestea s-au conformat, au cooperat, după care au plecat spre domiciliu.

La 09.04.2021, orele 12.20, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că în fața unui laborator de analize medicale este un grup de persoane care nu poartă mască de protecție.

Patrulele deplasate la fața locului au identificat un grup de 5 persoane de sex masculin, iar 3 dintre acestea nu purtau mască de protecție obligatorie.

Trei bărbați de 23, 26 și 37 de ani au fost sancționați conform art. 65 lit. h din Lg. 55/2020 rap la art. 1 din anexa nr. 2 la HG 293/2021.

Persoanelor în cauză li s-a pus în vedere ca pe viitor să respecte normele legale.

„Recomandăm cetățenilor dar și agenților economici să respecte legislația în vigoare, să poarte masca sanitară și să păstreze regulile de distanțare socială. Reamintim că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00 este interzisă”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava

Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

„Recomandăm tuturor cetăţenilor  să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei”, se spune în comunicat.

Reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava