Concert pascal
MOPAN Suceava

Poliţiştii suceveni au continuat acţiunile de verificare a legalităţii transportului rutier de persoane, având în vedere că nerespectarea legislaţiei în acest domeniu poate avea consecinţe din cele mai grave. Poliția Suceava Suceava a transmis printr-un comunicat de presă că defecţiunile tehnice ale vehiculelor, nerespectarea legislaţiei rutiere de către şoferii care desfăşoară în mod ilicit activităţi de transport public de persoane, pun în pericol siguranţa cetăţenilor care plătesc sume de bani pentru a ajunge la destinaţie în siguranţă, dar care nu conştientizează riscurile la care se expun.
„Astfel, în scopul reducerii riscului victimizării prin accidente rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane efectuat prin curse regulate şi ocazionale, cât și autovehicule special destinate transportului de elevi, Serviciul Rutier Suceava, Serviciul Ordine Publică și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din judeţ, au organizat în data de 10.10.2019 o acţiune pe DN 17 pe linia prevenirii, combaterii activităţilor de transport de persoane neautorizate, precum şi pentru verificarea legalităţii activităţii desfăşurate de către operatorii de transport autorizaţi”, se arată în comunicatul Poliției Suceava. Pe perioada acțiunii au fost controlate peste 200 de autovehicule, au fost testați cu aparatul etilotest 89 de conducători auto și au fost reținute 3 permise de conducere.
În cadrul acțiunilor au fost aplicate 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.885 lei inclusiv la acte normative care reglementează legalitatea transportului de persoane. De asemenea, au fost retrase trei certificate de înmatriculare și au fost indisponibilizate 3 autoturisme folosite de ,,pirații rutieri”.
Astfel, un bărbat de 44 de ani din municipiul Fălticeni a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 din municipiul Câmpulung Moldovenesc și efectua transport rutier de persoane contra cost, pe ruta România-Anglia, fără a deține autorizație sau copie conformă valabilă. A fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.38/2003 și s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, precum și suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni. Un alt bărbat, de 33 de ani, din județul Neamț a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în zona Mestecăniș și care efectua un transport rutier de persoane contra cost, pe ruta România-Belgia, fără a deține autorizație sau copie conformă valabilă. A fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.38/2003 și s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, precum și suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni.
„Poliţiştii solicită cetăţenilor și în special copiilor să nu apeleze la variante de transport neautorizate, punându-şi viaţa în pericol. Apelarea la astfel de soluţii de compromis privind transportul rutier implică riscuri foarte mari. Există posibilitatea ca şoferii respectivi să nu posede permis de conducere sau să nu aibă abilităţile necesare transportatorilor rutieri autorizaţi, să fie sub influenţa alcoolului sau să aibă intenţii de natură infracţională. De asemenea, astfel de vehicule utilizate nu sunt autorizate şi verificate din punct de vedere tehnic pentru desfăşurarea de activităţi de transport public de persoane.
Solicităm cetăţenilor să sesizeze de îndată astfel de practici neautorizate şi care dăunează în mod grav atât mediului legal de afaceri dar şi siguranţei rutiere”, se arată în finalul comunicatului de presă transmis de Poliția Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava