MOPAN Suceava

Uniunea Polonezilor din România a organizat şi anul acesta, la hotelul Gloria din Suceava, întâlnirea de Ajunul Crăciunului. Câteva zeci de membri ai comunităţii poloneze din judeţul Suceava au participat vineri după amiază la un eveniment organizat pentru a respecta o veche tradiţie poloneză, şi anume împărţirea cu opłatek, un moment de reuniune al unei mari familii multiculturale și multilingvistice din spațiul bucovinean.

Alături de polezii din judeţul Suceava au fost prezenţi deputatul şi preşedintele Uniunii Poloneze din România, Ghervazen Longher, viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi.

După o slujba religioasă şi cuvântul oficialităţilor a avut loc împărţirea cu oplatek (azimă/pâine nedospită). „Sper să avem parte cu toţii de sărbători liniştite, iar anul viitor să fie unul cât mai bun pentru toţi dintre noi”, a spus deputatul Ghervazen Longher.

Împărțirea cu opłatek este un semn al păcii, al iubirii și al prieteniei, şi reprezintă un prilej cu care se adresează cele mai sincere urări de sărbători și se srvesc mâncăruri de post precum „kutia” (grâu cu mac), pește, colțunași umpluți cu varză și cartofi/colțunași cu mac, mazăre, etc. – în total, 12 feluri de mâncare corespunzătoare fiecărei luni a anului și numărului apostolilor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava