MOPAN Suceava

Premierul Victor Ponta le-a cerut miniștrilor din cabinetul său să-i schimbe pe toți ”birocrații și șmecherii” care căpușează guvernele de ani de zile. El a dat exemplul șefului Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care a blocat licitația la autostrada Comarnic-Brașov. ”Vă dau un alt exemplu, şi aici domnul ministru Teodorovici, împreună cu ANRMAP, şi, sigur, cu justiţia, vă rog să-mi găsiţi soluţia juridică, că eu unul nu mai sunt dispus să înghit abuzurile şi şmecheriile de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Vreau să vă spun că dvs. v-aţi agitat, aţi scos la concesiune Comarnic – Braşov, că până-l facem cu sens unic, dublu, triplu, dacă nu facem autostradă tot o să ne blocăm pe Comarnic – Braşov, CNSC a muncit tare pe 21 decembrie şi a suspendat procedura. Pentru când? Pentru “sfântu’ așteaptă”. Avem bani europeni pentru dosarul electronic de sănătate. CNSC a muncit în 7 decembrie, l-a suspendat, nu mai facem dosar electronic de sănătate. Şi cred că mai pot să dau vreo mie de exemple în care, te duci la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor; eu ştiu cine şi de ce l-a pus acolo pe domnul preşedinte, nu mă interesează apartenenţa lui politică, mă interesează că n-o să stau să nu fac Comarnic – Braşov că nu vrea domnul preşedinte. Vă rog să găsiţi soluţia juridică, în aşa fel încât direct la instant – o să găsim resursa bugetară – la Tribunalul Bucureşti, se pronunţă judecătorii şi dăm drumul la proiecte, că altfel o să ne trezim peste patru ani că nu ne-a lăsat domnul de la CNSC, pe care nu-l cunoaşte nimeni şi autostradă tot nu o să avem. Deci, vă rog pe toţi miniştrii, aveţi în subordine zeci şi sute de instituţii care nu sunt nici PDL-iste nici USL-iste, sunt ale lor şi nu putem să-i mişcăm în nici un fel. Ei sunt acolo de ani de zile, o duc bine, ne cer bugete la început de an şi după aia ne spun cum nu se poate face. Cum se poate face nu ne-a zis nimeni niciodată, că nu scrie aici, când se suspendă toate licitaţiile astea, nu ne spun cum să le facem, ne spun doar că nu se pot face, să nu le facem, că nu a câştigat cine trebuie licitaţia şi să mai facem până câştigă cine trebuie. Deci, vă rog pe toţi să folosim această legitimitate pe care ne-a dat-o votul popular, să schimbăm toţi aceşti birocraţi și şmecheri care, de ani de zile, pe toate guvernele le căpuşează în acelaşi fel. Eu nu stau să mă plâng că m-a bătut sistemul lui CNSC şi INS şi mai ştiu e cine. Vă rog să veniţi să luăm decizii politice, ni le asumăm, ca guvern, ca majoritate parlamentară şi toţi cei care vă spun cum nu se poate schimbaţi-i din funcţie şi aduceţi-i pe cei care vă spun cum se poate face, legal, transparent, dar cum se poate. Cum nu se poate am auzit de un milion de ori. Şi n-am ajuns prim-ministru şi dvs la guvernare ca să ne mai spună tot aceiaşi şmecheri ce nu se poate face. Eu vreau să ştiu cum se poate face. Vă rog frumos şi vă aştept în perioada următoare să nu mai îmi spuneţi cum nu se poate face”, a declarat Ponta înaintea ședinței de guvern de vineri.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava