Concert pascal
MOPAN Suceava

In data de 20 iunie 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1.

Astfel, principalele modificări prevăd:

-Actualizarea formei de contract – Clauze generale și clauze specifice POR

-Modificări referitoare la posibilitatea încheierii de acorduri de parteneriat între Consiliile judetene/ locale și administrațiile bazinale de ape ce au în administrare suprafețe aflate în domeniul public al Statului.

-Rectificarea unor erori materiale în cadrul formei orientative de contract de finanțare. A fost modificat art. 13, alin. (2) din Anexa 1 – Condiții generale POR prin specificarea posibilității rezilierii contractului de finanțare, în cazul în care lansarea achiziției privind realizarea proiectului tehnic sau a achiziției principale de lucrări/ echipamente în cadrul proiectului nu se realizează în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a contractului de finanțare, conform solicitării. S-a reformulat art. 2 (2) – Condiții generale ale contractului cu privire la perioada de implementare a contractului. În acest sens, este necesară modificarea Anexei 6.1.5 a ghidului specific în corelare cu Anexa 10.8 din cadrul ghidului general.

-Textul ghidului specific a fost modificat, prin includerea la momentul contractării, a formularului nr. 1 – Fişă de fundamentare a proiectului propus la finanţare/ finanţat din fonduri europene în conformitate cu HG nr.93/2016 în vederea obținerii vizei de Control Financiar Preventiv (CFP).

-Eliminarea unor documente obligatorii solicitate în cadrul etapei precontractuale, având în vedere principiul contractării la faza de studiu de fezabilitate.

-Extinderea termenului din cadrul etapei precontractuale de 30 zile calendaristice în cazul în care este necesară actualizarea/ emiterea Hotărârilor de Guvern (HG) pentru demonstrarea drepturilor reale aferente proprietății publice și, respectiv, pentru obținerea autorizației de construire. Aceste documente pot fi aduse inclusiv în cadrul etapei de contractare, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice calculate de la data primirii notificării privind demararea etapei precontractuale. În acest sens, solicitantul trebuie să demonstreze faptul că au fost realizate demersurile necesare pentru emiterea/ actualizarea respectivelor hotărâri, cel târziu în termenul prevăzut în cadrul etapei precontractuale pentru transmiterea documentelor solicitate.

-Actualizarea Modelului A – Opisul cererii de finanțare.

Restul condițiilor și prevederilor din Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/1 rămân neschimbate.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava