PNL
PSD
PMP

Având în vedere adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 186 / 2020 privind instituirea unor măsuri urgente pentru asigurarea necesarului de medici pe durata riscului epidemiologic generat de pandemia de COVID-19, la nivelul Spitalului de Urgență „Profesor Dr. Dimitrie Gerota” București, subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, s-a înființat Compartimentul Suport COVID – 19, în cadrul UPU (la nivel de secție), prevăzut cu 200 posturi (medici specialiști / rezidenți), într-una din specialitățile: anestezie terapie intensivă (ATI), medicină de urgență, epidemiologie, radiologie – imagistică medicală, boli infecțioase, pneumologie, pe funcții de personal contractual.

Ocuparea posturilor se realizează fără concurs, pe o durată determinată (6 luni, cu posibilitatea de prelungire), de medici care au promovat examenul de specialitate și care nu au posturi asigurate, respectiv de către medici rezidenți anul IV-V. Ulterior, medicii vor fi detașați prin Ordin al Secretarului de Stat, Șef al DSU, acolo unde vor fi identificate nevoi și vor contribui astfel la asigurarea asistenței medicale de specialitate pacienților COVID-19.

Medicii beneficiază la încadrare de sporul Unității de Primiri Urgențe, iar în cazul detașării, de  sporul conform specialității respective, de indemnizația de detașare (50% din salariul de încadrare) şi de diurna zilnică (2% din salariul de încadrare). Înainte de încetarea angajării la Spitalul MAI,  medicii se vor putea transfera, fără concurs, pe posturi vacante în specialitatea respectivă, din sistemul sanitar public.

Documentele obligatorii pentru constituirea dosarului de încadrare sunt:

– cerere tip, adresată directorului general al spitalului (conform modelului atașat)

– curriculum vitae, modelul Europass

– copia actului de identitate

– copii ale documentelor de studii

– adeverință medicală care să cuprindă antecedentele medicale personale, inclusiv cele psihice, eliberată de către medicul de familie

Documentele de mai-sus vor fi trimise în format electronic, către Biroul Resurse Umane din cadrul Spitalului de Urgență „Prof. Dr. D. Gerota” București, la adresele de email spital.gerota@mai.gov.ro și dgmum-anunturi@dsu.mai.gov.ro, urmând ca documentele în original să fie prezentate la încadrare pentru conformitate.

MODEL CERERE – http://www.dsu.mai.gov.ro/comunicat-angajari/

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
Bogdan Gheorghiu - PNLPRO RomâniaUniunea Polonezilor din România
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava