MOPAN Suceava

Același titlu, o nouă poveste: vineri, 21 mai, de la ora 19, spectacolul POVESTEA ACELOR OAMENI CARE ÎNTR-O SEARĂ S-AU ADUNAT ÎN JURUL UNEI MESE vine, cu bucurie și multă emoție, la prima sa întâlnire directă cu publicul, după aproape jumătate de an de la premiera on-line (5 decembrie 2020). Spectacolul, semnat de autorul și regizorul Radu Iacoban, a fost creat ca un racord declarat la actualitatea epidemiologică, spectacolul fiind difuzat în transmisiune directă, fără public în sală. De astăzi, la Sala 2, Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese începe o viață nouă, alături de spectatorii săi.

Spectacolul a fost realizat în cadrul proiectului Vocile orașului – Central Park, parte din Programul Cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii, produs de Teatrul Național Timișoara și finanțat de Primăria Municipiului Timișoara.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntimisoara.com sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești” (str. Mărășești nr. 2). Precizăm că numărul de locuri este limitat în funcție de normele de distanțare.

Cu emoția revederii încă vie, vă așteptăm din nou în sala de spectacol!

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava