Ansamblul Ciprian Porumbescu - 65 ani aniversar

În unele ziare din  Suceava, dar și în postările de pe rețelele de socializare este prezentat faptul că un angajat al Ocolului Silvic Marginea subunitate a Direcției Silvice Suceava ar fi efectuat cu intenție un transport ilegal de material lemnos.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a efectuat o anchetă internă în acest sens. Verificările arată că aspectele semnalate nu se confirmă și facem precizările de mai jos.

Sâmbătă 31 august, la ora 22:21, lucrătorii Postului de Poliție Sucevița au fost sesizați prin serviciul de urgență 112 de către cetățeanul Avram G. asupra unui presupus transport de masă lemnoasă fără forme legale.

În urma verificărilor efectuate de lucrătorii Postului de Poliție Sucevița a rezultat că autovehiculul care transporta masa lemnoasă, cu numărul de înmatriculare SV-67-SFI, aparține unei persoane fizice, Gavril S., și că transportul era însoțit de avizul de expediție AR nr. 2191408 emis de societatea MARMIHAJ FOREST SRL pentru cantitatea de 14,24 metri cubi.

Precizăm că inventarierea materialului lemnos, încărcarea acestuia și eliberarea avizului de expediție au fost efectuate de societatea comercială MARMIHAJ FOREST SRL, societate care a câștigat în data de 26 martie 2019, la licitație publică, partida nr. 1853/1370742, având autorizația de exploatare nr. 14742213 din 4 iunie 2019.

Pădurarul Mircea Caunei de la Ocolul Silvic Marginea, din cadrul Direcției Silvice Suceava nu a fost implicat în emiterea avizului, în transportarea masei lemnoase, nu deține autovehiculul care transporta masa lemnoasă și nu are în gestiune partida nr. 1853/1370742, iar în acel moment se afla în altă localitate, deci nu putea fi ”prins în flagrant”.

Menționăm că între angajatul Ocolului Silvic Marginea și autorul postărilor denigratoare, Avram G., există un litigiu mai vechi, după ce acesta din urmă a astupat un șanț de minim sanitar care delimitează fondul forestier de stat, în urma efectuării unor lucrări pe terenul proprietatea sa.

Pădurarul Mircea Caunei, titularul cantonului nr. 13 Pârul Ciungi unde a fost astupat șanțul de minim sanitar, l-a avertizat pe Avram G. în repetate rânduri să refacă lucrarea și să reintre în legalitate. În urma refuzului acestuia, pădurarul Mircea Caunei a sesizat vineri, 30 august 2019, Postul de Poliție Sucevița cu privire la infracțiunea de ocupare abuzivă a fondului forestier efectuată de numitul Avram G., dar și cu privire la amenințările acestuia la adresa pădurarului Mircea Caunei.

Ne exprimăm regretul că presa a preluat acuzațiile false lansate pe o rețea de socializare de Avram G. fără o documentare prealabilă și o abordare echilibrată, prezentând în mod distorsionat realitatea. Imaginile făcute publice sunt de natură să aducă prejudicii personalului Ocolului Silvic Marginea a căror muncă, respect pentru pădure, pasiune și implicare sunt atribuții de serviciu.

Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA face apel la profesionalismul jurnaliștilor și îi roagă să respecte principiul verificării prealabile din cel puțin două surse independente a aspectelor care ar urma să fie comunicate public.

În concluzie, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA rămână un partener deschis dialogului pentru cei care doresc să primească informații de interes public corecte referitoare la administrarea pădurilor proprietatea publică a statului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava