Concert pascal
MOPAN Suceava

Prefectura Suceava a transmis că ridicarea măsurii de carantinare a municipiului Suceava și a celor 8 localități limitrofe, instituită prin Ordonanța Militară nr. 6 /2020, vine ca urmare, pe de o parte a demersurilor instituționale efectuate, anchetelor epidemiologice realizate la nivelul județului și a zonei aflate sub carantină, dar în principal, se datorează conduitei exemplare a sucevenilor, care prin atitudinea responsabilă manifestată, au înțeles că respectarea măsurilor, impuse de către specialiștii medicali, au menirea să protejeze vieți.

„Suntem pe o pantă descendentă, și rugămintea noastră este să privim aceste măsuri de relaxare graduală, cu precauție și prudență. Astăzi suntem încă în stare de urgență, Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României fiind în vigoare”, a declarat prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan. El a spus că în cursul zilei de astăzi va fi o ședință a Guvernului României și o ședință a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, unde vor fi luate decizii care vor crea cadrul administrativ de reglementare.

„O primă măsură a fost luată dimineață, când au fost ridicate toate cele 9 filtre de pe inelul de închidere a județului și cele 5 filtre instituite pe inelul de izolare de pe drumurile județene și comunale. Au mai rămas 5 filtre pe drumurile naționale care vor fi ridicate, gradual, după ce se vor lua hotărâri în acest sens”, a amintit Moldovan. El a adăugat că va convoca în cursul zilei de azi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru o analiză prealabilă a măsurilor ce vor fi adoptate la nivel județean, în strictă concordanță cu dispozițiile de la nivel central.

”În acest sens, se va analiza propunerea pe carea m făcut-o, de recomandare adresată autorităților publice locale de redeschidere a parcurilor, însă fără accesul în spațiile de joacă, urmând să fie respectate măsurile de distanțare socială. O altă propunere, ce va fi supusă analizei CJSU Suceava se referă la obligativitatea purtării măștii în perioada stării de alertă în spațiile publice, respectiv posibilitatea stabilirii acestei obligativități la nivelul UAT-ului de către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, funcție de situația epidemiologică existentă în dinamică. În acest caz, autoritățile locale vor trebui să asigure gratuit aceste bunuri persoanelor care beneficiază de venit minim garantat, restul cetățenilor având posibilitatea achiziționării din resurse proprii sau din fonduri alocate în acest scop din bugetele locale”, a afirmat prefectul de Suceava.

Alexandru Moldovan a subliniat faptul că are tot respectul pentru sucevenii care printr-un comportament responsabil au conștientizat că acțiunile individuale pot afecta comunitatea  și au depus un efort comun în toată această perioadă în care a fost instituită carantina pentru municipiul Suceava și cele 8 localități limitrofe, „pentru a face posibil acest moment de care ne bucurăm cu toții”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava