Concert pascal
MOPAN Suceava

În cursul zilei de joi, prefectul județului, Alexandru Moldovan, a efectuat o vizită de lucru la sediul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la care au luat parte managerul dr. Alexandru Calancea, directorul medical dr. Dimitrie Siriopol, medicul-șef UPU-SMURD dr. Cîrlan Liviu, reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. epidemiolog Dinu Sădean, și reprezentantul autorității tutelare a spitalului județean, Neculai Barbă, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava. Ulterior, a avut loc o ședință de analiză cu inspectorul șef al I.S.U. Suceava, col. Costică Ghiață, vicepreședinte al C.J.S.U. Suceava.

Potrivit Prefecturii Suceava în cadrul întâlnirii, prefectul a avut discuții pe mai multe teme, printre care situația actualizată a întocmirii Planului alb pentru managementul incidentelor cu victime multiple al unității spitalicești (întocmit în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 2021/691 din 12.12.2008) și concluziile rezultate din verificările realizate de către DSP cu privire la acest aspect, în același timp făcându-se și o analiza structurii de personal medical, inclusiv medici urgentiști la nivelul U.P.U. Suceava. De asemenea, participanții au discutat și despre necesitatea menținerii operaționalizării ambulanței SMURD TIM din dotarea I.S.U. Suceava, ținând cont de competențele deținute de medicii de specialitate „medicină de urgență”, corelat cu numărul mare de accidente grave produse pe căile de comunicație rutieră din județ, precum și cu trendul crescător al patologiilor grave/complexe înregistrate în rândul cetățenilor, intervenția la fața locului în fază inițială a unei resurse specializate de Terapie Intensivă Mobilă făcând diferența de cele mai multe ori între viață și moarte. Alte subiecte abordate au fost îmbunătățirea calității actului medical și al relației medic – pacient, în contextul efectelor extinse ale pandemiei și al investițiilor realizate în ultimii ani în sistemul sanitar județean și regândirea mecanismelor de gestionare a raportărilor din sistemul medical județean, prin implementarea imediată a digitalizării.

În contextul epidemiologic actual, prefectul județului a solicitat reprezentantului Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. epidemiolog Dinu Sădean, să verifice și să monitorizeze actualizarea planurilor de răspuns al unităţilor sanitare cu paturi din județ și dispunerea de măsuri adecvate de către instituția de sănătate publică județeană.

Având în vedere că operaționalizarea la program 24 ore/zi, 7 zile/săptămână a autosanitarei SMURD TIM este imperios necesară, prefectul județului în calitate de președinte al C.J.S.U. Suceava a solicitat punerea în aplicare a Hotărârilor C.J.S.U. Suceava nr. 137 din data de 03.08.2021 și nr. 140 din data de 16.08.2021, în sensul comunicării către Instituția Prefectului – județul Suceava, până cel târziu luni 21.02.2022, ora 12:00, a datelor de contact pentru medicii de specialitate „medicină de urgență” care vor fi desemnați pentru a efectua un număr minim de gărzi pe lună, astfel încât să fie asigurată în permanență operativitatea ambulanței SMURD TIM din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.

Prefectul județului a mai solicitat managerului Alexandru Calancea ca, în calitate de coordonator al sistemului medical județean, să analizeze împreună cu managerii celorlalte spitale impactul psihologic cauzat de efectele pandemiei asupra populației și să identifice și să dispună măsuri de îmbunătățire a relației personal medical – pacient, acolo unde este cazul.

În același timp, Alexandru Moldovan a spus că investițiile din ultima perioadă în sistemul medical sucevean, alocările financiare generoase ale autorității publice județene care au completat sprijinul autorităților publice locale, dar și nivelul decent al salarizării în sistemul sanitar, determină reale așteptări din partea beneficiarului final – pacientul, și implică un răspuns pe măsură, de natură a asigura un serviciu public de calitate.

Un alt aspect pe care prefectul județului l-a supus atenției conducerii medicale a spitalului județean este modalitatea în care se realizează schimbul de date între unitățile spitalicești, între spitalele din județ și D.S.P. Suceava și nu în ultimul rând între D.S.P. și autoritățile centrale.

„Nu de puține ori au fost semnalate situații în care, la momentul centralizării raportărilor efectuate la nivelul spitalelor județene, aceste rapoarte nu mai corespundeau situației reale din teren, înregistrându-se diferențe semnificative mai ales în ceea ce privește numărul paturilor ocupate/libere. Aceste neconcordanțe pot genera sincope ce se transmit în lanț, determinând consecințe asupra planificării internărilor și, în ultimă instanță chiar asupra stării de sănătate a pacienților. În contextul multiplelor investiții realizate sau care sunt în curs de realizare în spitalele din județ prin intermediul fondurilor comunitare, guvernamentale sau locale, prefectul județului a solicitat coordonatorului sistemului medical din județ, dr. Alexandru Calancea, să dispună o analiză aplicată atât la nivelul Spitalului Județean de Urgență Suceava, cât și la celelalte spitale din județ, privind stadiul implementării digitalizării.

Nu se poate vorbi despre un sistem integrat de răspuns la nivel județean în lipsa unui mecanism digitalizat care să ofere la orice moment al zilei date în timp real referitoare la gradul de ocupare al paturilor pe diverse secții/patologii, personalul medical disponibil și cel de rezervă, stocurile de materiale sanitare și medicamente avute la dispoziție”, a transmis prefectul județului.

 

Concluziile rezultate din analizele dispuse de către prefectul județului vor face obiectul unei analize viitoare cu managerii și conducerile medicale ale spitalelor, reprezentanții D.S.P., S.A.J., UPU-SMURD și I.S.U. Suceava, la care vor fi invitați să participe și reprezentanții Colegiului Medicilor și ai Asociației Medicilor de Familie.

Prefectul Moldovan a solicitat o analiză a impactului psihologic cauzat de efectele pandemiei de Covid asupra sucevenilor, 2.7 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 2.7/10 (3 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava