MOPAN Suceava

Societatea „Termica” S.A. Suceava are o datorie de peste 40 de milioane de lei la furnizorul de cărbune „Unicom Holding”, iar facturile ar urma să fie achitate, eşalonat, pînă la finele lunii mai a acestui an. Decizia a fost luată, într-o întîlnire care a avut loc, marţi, la Palatul Administrativ. La discuţii au participat prefectul Florin Sinescu, reprezentanţi ai „Unicom”, primarul Ion Lungu, directorul „Termica”, Ovidiu Dumitrescu şi administratorul public al judeţului, Lăcrămioara Loghin. Prefectul Sinescu a spus că datoria va fi plătită din trei surse: subvenţii pentru încălzire, banii obţinuţi de „Termica” din vînzarea energiei electrice şi sumele încasate de la populaţie. El a menţionat că dacă pentru primele două componente există certitudinea asigurării finanţării, situaţia nu este bună în cazul populaţiei care se înregistrează cu restanţe vechi din iarna 2011/2012. Prefectul solicită populaţiei să-şi achite facturile restante la „Termica”, pentru a se evita sistarea încălzirii. Cu o zi în urmă, primarul Sucevei Ion Lungu afirma că „Termica” mai are cărbune pînă la sfîrşitul acestei luni şi că există riscul ca, începînd din februarie, să fie în imposibilitatea a mai produce şi furniza agent termic. Datoriile abonaţilor „Termica” sînt de 211 miliarde de lei vechi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava