Concert pascal
MOPAN Suceava

În cursul zilei de astăzi, la sediul Prefecturii Suceava a avut loc o ședință de lucru între prefectul Alexandru Moldovan și inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, discuțiile vizând stadiul implementării Campaniei naţionale de împădurire prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (P.N.R.R.) la nivelul Județului Suceava.

Prefectul Alexandru Moldova a precizat că începând cu data de 25 noiembrie 2022 s-a lansat campania națională de împădurire prin deschiderea sesiunii de depunere a cererilor de sprijin aferente acestei măsuri de investiţii. Această măsură se constituie un real și multașteptat sprijin pentru investiţiile în noi suprafeţe ocupate de păduri, măsură solicitată foarte frecvent în ultima perioadă de societatea civilă și numeroase ONG-uri.

El a arătat că prin implementarea acestei măsuri, terenurile degradate, terenurile agricole slab productive, pajiștile și pășunile cu o valoare ecologică scăzută vor căpăta o nouă valoare, cu efecte benefice asupra mediului, climei și a habitatelor umane. „În final va crește și procentul de păduri raportat la suprafața totală a țării, care la ora actuală este sub media europeana de 38% (România fiind cu 10% sub media europeană).

În cadrul acestei măsuri sunt eligibile următoarele cheltuieli: elaborarea proiectului de împădurire, realizarea împrejmuirii suprafețelor împădurite (dacă este cazul), împădurirea propriu-zisă (înființarea plantației), lucrările necesare de efectuat până la constituirea stării de masiv”, a declarat prefectul județului. El a mai spus că alte beneficii conexe de care vor beneficia cei care aplică și implementează măsurile acestei campanii sunt: taxa de sechestrare a carbonului, în cuantum de 456 euro/an/ha, timp de 20 de ani, pierderea de venit agricol în cuantum de 190 euro/an/ha, timp de 12 ani de la înființarea plantației.

„Interesul arătat față de această măsură se constată prin numărul mare de solicitări depuse în aplicația PGI (Programul de Gestionare a Împăduririlor) special dezvoltată în acest sens de specialiștii Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, program menit să simplifice și să reducă birocrația și să faciliteze accesul celor interesați.

Sesiunea de depunere a solicitărilor s-a deschis în data de 25.11.2022, ora 12.00, valoarea alocată acestei măsuri fiind de 500 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene”, a mai afirmat prefectul județului Suceava.

Pe de altă parte el a amintit că în data de 20 decembrie 2022 a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul 3070 al M.M.A.P. prin care s-a aprobat SCHEMA de ajutor de minimis „Sprijin pentru investiţii în pepiniere şi tehnologii moderne de producere a puieţilor forestieri, în capacităţi de condiţionare a seminţelor forestiere şi în realizarea de plantaje forestiere”, urmând ca în perioada imediat următoare să se publice în Monitorul Oficial Ghidul specific privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente P.N.R.R. în cadrul acestei scheme.

„În acest context, a rezultat necesitatea difuzării informației și către sectorul privat care ar fi dispus să aplice pe această măsură.

În acest sens, Instituția Prefectului a transmis Camerei de Comerț Suceava o serie de date relevante, formulând invitația de a desfășura o întâlnire de lucru comună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava, în care să fie prezentate mediului de afaceri oportunitățile Campaniei naționale de împădurire prevăzută de Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (P.N.R.R.)”, a încheiat prefectul Alexandru Moldovan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava