MOPAN Suceava

Elevi și profesori cu rezultate excelente în cadrul olimpiadelor școlare naționale și județene și concursurilor  naționale, regionale și județene din anul școlar 2018-2019, s-au reunit astăzi, 30 mai 2019, în Aula Colegiului Tehnic C.F. „Unirea”, într-un mediu pe cât de festiv, pe atât de încărcat de emoție și recunoștință.

Începând cu orele 11, peste 300 de elevi merituoși, dar și 36 de profesori  îndrumători au fost recompensați pentru munca lor, pentru dăruire și performanță cu premii frumoase: cărți, rechizite, produse IT,  diplome și bineînțeles, nenumărate aplauze.

Pentru rezultatele remarcabile la Olimpiadele Naționale au fost premiați elevii Babeși Dragoș, care a obținut  Locul I pe țară la Olimpiada Națională Tehnologii – Electric, Electrotehnic, alături de profesorii coordonatori doamnele Ionel Oltea și Gurzun Daniela și Chiriac Alice-Narcisa, care a primit Mențiune a Ministerului Educației Naționale la Olimpiada Națională Discipline Economice, împreună cu profesorii ei îndrumători doamnele Orășanu Daniela, Ciopraga Corina și Costea Iuliana.

Pentru rezultate care ne onorează ca și instituție de învățământ în cadrul Olimpiadelor Județene au fost premiați elevii Diaconu Alexandru, Matei Cosmin și Curuț Olivia care au obținut locurile II, III și Mențiune în cadrul fazei pe județ a Olimpiadei Naționale de argumentare, dezbatere și gândire critica „Tinerii dezbat”, alături de doamna profesor Orășanu Daniela. De asemenea au mai primit premii și elevii Arsenie Ionuț, Manta Cătălin, Chiper Andrei, alături de profesorii îndrumători Ionel Oltea și Gurzun Daniela, pentru premii II și III la faza județeana a Olimpiadei Naționale Tehnologii – Electric, Electrotehnic. Timofte Bogdan cu profesor coordonator doamna Brînză Cristina au fost premiați pentru rezulate la faza județeana a Olimpiadei de Limba Engleză, iar Popovici Laurențiu, alături de domnul profesor Bugioeanu Gabriel au primit premii pentru frumoasele rezultate obținute la etapa județeană a Olimpiadei de Istorie. Premii au primit și Tudurii Iustina, Axinte Ionela și Duca Dumitrița, alături de profesor Spataru Mugurel pentru rezultatele obținute la faza județeană a Olimpiadei de religie ortodoxă. Elevul Tudosă Costel, alături de domnii profesori Luchian Maria, Nistor Aurora și Antioch Adrian au fost premiați pentru rezultatele obținute în cadrul fazei județene a Olimpiadei Interdisciplinare de Mecanică.

Totodată, echipele de handbal – fete și băieți – și fotbal ale Colegiului “Unirea”, alături de profesorii antrenori Turcu Alina, Popa Nicușor și Damian Cătălin au fost premiați în cadrul acestei ample festivități de premiere.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava