Concert pascal
MOPAN Suceava

Unul dintre cei mai cunoscuți preoți suceveni, Alexandru Argatu, de la mănăstirea Boroaia, a murit într-un accident de mașină care a avut loc marți seara în județul Bacău. Din primele informații, mașina în care se afla preotul Alexandru Argatu a lovit un stâlp, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Până în momentul de față nu se cunosc cauzele producerii accidentului.

Părintele Alexandru Argatu este unul dintre cei cinci copii ai vestitului duhovnic Ilarion Argatu (cele două fete au devenit preotese și cei trei băieți preoți). Acesta a scris mai multe cărţi, atât mărturii despre viaţa tatălui său, dar şi sfaturi şi învăţături pe care duhovnicul le-a dat celor care l-au căutat. „Minuni săvârşite de către părintele Ilarion Argatu în viaţă, din mormânt şi după dezgropare“ este o altă carte pe care a editat-o.

Părintele Alexandru Argatu este cunoscut şi pentru că a finalizat frumoasa biserică de la Boroaia, judeţul Suceava, a cărei construcţie fusese începută de tatăl său, cu eforturi foarte mari. La această biserică a şi fost înmormântat arhimandritul Ilarion Argatu, pentru ca în mai 2006, după împlinirea a șapte ani de la moartea sa, trupul duhovnicului să fie dezgropat după datină și să se descopere că este aproape intact, deși sicriul putrezise în totalitate.

Preotul Alexandru Argatu a murit într-un accident de mașină, 6.8 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.8/10 (4 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava