Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Asociației Județele de Fotbal Suceava, profesorul și consilierul local Ciprian Anton, este dezamăgit că Foresta a ratat, din nou, promovarea în Liga a II-a. Totodată, el respinge zvonurile potrivit cărora administrația locală nu și-a dorit accederea echipei în eșalonul secund. Foresta a pierdut finala barajului cu Ceahlăul Piatra Neamț. Aseară, Foresta a fost învinsă cu 2-0 la Piatra Neamț, după ce în tur, pe Stadionul <Areni> a fost 0-0.

Într-o intervenție telefonică la Radio Top, Ciprian Anton, care este și observator de joc pentru Liga a II-a și a asistat din tribune la partida de la Piatra Neamț, a declarat: „S-a încheiat încă un an în care am fost foarte, foarte aproape. Din păcate, a fost pentru prima oară când nici nu am jucat ceva, nici nu ne-am atins obiectivul, acela al rezultatului. De fiecare dată am zis că rezultatul este foarte important. Din nefericire pentru noi, ceea ce am văzut ieri, a lăsat o impresie nu foarte, foarte plăcută. Apoi, se propagă și alte lucruri, și anume că nu și-a dorit Primăria, că nu și-a dorit Consiliul Local, că nu și-a dorit domnul primar Ion Lungu promovarea. Sunt lucruri pe care nu le înțeleg. Am vorbit și în calitate de consilier local și cred eu că ceea ce s-a întâmplat cu fondurile alocate către sport, nu au făcut decât să ne dorim toți același lucru, respectiv, promovarea. În bugetul pe 2023, pentru Foresta este prevăzută suma de 3 milioane de lei și este o falsă impresie aceea că nu și-a dorit cineva promovarea. Foresta a jucat foarte slab aseară, însă nu a fost nici din partea Ceahlăului un meci strălucit. Este clar că a fost un meci care nu s-a ridicat nici la nivelul Ligii a III-a”.

Șeful AJF Suceava a mai spus că Ceahlăul are nevoie de întăriri pentru a face față în Liga a II-a, pentru că în eșalonul secund este un cu totul alt nivel. Pe de altă parte, profesorul Anton a apreciat că la Piatra Neamț au ajuns 600-700 de suporteri ai Forestei, fie cu autocarele închiriate de municipalitate, fie cu mașinile personale și a adăugat: „În tribune au fost 8.000-9.000 de oameni și a fost o atmosferă foarte frumoasă. Ca și pe <Areni>, unde au fost 5.000 de oameni, publicul a fost civilizat. Așadar, ni s-a plătit cu aceeași monedă cum am făcut noi la Suceava. Asta este foarte, foarte bine, pentru că și noi am avut un public numeros. Le mulțumesc celor care au răspuns îndemnului meu de a veni lângă echipă, celor care au fost la Piatra Neamț și au ținut cu Foresta”.

Președintele AJF Suceava, Ciprian Anton, este dezamăgit că Foresta a ratat promovarea în Liga a II-a, 6.7 out of 10 based on 7 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.7/10 (7 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava