MOPAN Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că le va cere primarilor din zona Dornelor să promoveze şi să realizeze proiecte pentru extinderea reţelei de gaze naturale în localităţi. În timpul vizitei pe şantierul drumului Grădiniţa – Coşna, Gheorghe Flutur a amintit că săptămâna trecută a primit promisiunea că lucrările la magistrala de gaz spre Vatra Dornei vor fi terminate în această toamnă, iar primarii trebuie să se preocupe de promovarea unor astfel de proiecte.

„De asemenea, astăzi am avut o ședință de lucru cu primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș .i cu echipa domniei și am cerut să pregătească, de la locul unde vine conducta magistrală și până la centrala termică, rețeaua de gaz metan. Și aici ei au un proiect guvernamental, dar au nevoie de cofinanțare, motiv pentru care au solicitat bani la rectificarea bugetară. O problemă care va trebui rezolvată este centrala veche de la Dorna, cea de cogenerare, care a fost făcută pe acel celebru program <Utilități și mediu>. O centrală care 14 ani a stat degeaba. Și acum trebuie revizie tehnică, dacă mai poate fi sau nu folosită. Este important ca Dorna să aibă o centrală pe gaz metan care să producă energie termică pentru cetățeni”, a declarat Flutur. El a spus că în perioada următoare va cere primarilor din zona Dornelor să se întâlnească pentru a discuta despre noile proeicte pentru extinderea rețelei de gaze naturale. „Guvernul anunță un program de finanțare. Şi avem fonduri atât prin PNRR, prin planul de reziliență, dar și un program guvernamental pentru aducerea gazului metan la poarta omului. E foarte importasnt ca și Ţara Dornelor să acceseze aceste fonduri pentru că este pasul spre civilizație de care au nevoie și ei și întreaga industria din zonă. Ce mult înseamnă ca la Coșna, Dorna Candrenilor Poiana Stampei sau Iacobeni să ai gaz metan să îți vină firme care să investească în industria alimentară, în procesarea laptelui, a fructelor şi ciupercilor sau în alte tipuri de industrii”, a mai spus Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava