Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și primarul din Valea Moldovei, Constantin Moroșan au participat, astăzi, la inaugurarea căminului cultural din această comună. Gheorghe Flutur l-a felicitat pe Constantin Moroșan pentru proiectele finalizate în Valea Moldovei, precizând că acesta are pregătite și alte investiții pentru perioada următoare. „Felicitări domnule primar pentru această investiție de peste 500.000 de lei. Este o investiție foarte frumoasă și era nevoie în Valea Moldovei de așa ceva. Și nu este singura. Valea Moldovei este o localitate care în ultimii ani a suportat modificări radicale. Mă refer aici la primărie nouă, rețele de apă și canalizare, investiții în școli și grădinițe, case parohiale, adică tot ce înseamnă civilizație. Mă bucur că au programe curajoase și pentru perioada care urmează. Mă refer la rețeaua de gaze naturale, la asfaltări de drumuri, la legătura cu Mălini. Sunt alături de această comunitate de care mă leagă și începuturile meseriei mele, în urmă cu 30 de ani. Cunosc bine această zonă, știu problemele și voi fi alături în continuare de primarul Moroșan și de comunitatea din Valea Moldovei”, a declarat președintele CJ Suceava.

Primarul din Valea Moldovei a ținut să declare că și pentru mandatul viitor își propune să continue investițiile pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor din comună. „Mulțumesc domnule președinte pentru frumoasele cuvinte adresate și pentru încurajările făcute. Și vă asigur că tot ceea ce s-a făcut în Valea Moldovei, voi continua alături de consăteni pentru îmbunătățirea nivelului de trai. Pentru că în primul rând pentru asta am candidat, să ajut comunitatea, să creez tot ceea ce pot pentru viitorul copiilor și nepoților noștri și nu în ultimul rând pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor”, a spus Constantin Moroșan.

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a participat la inaugurarea căminului cultural din comuna Valea Moldovei, 6.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava