MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a solicitat managerului Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou”, dr. Alexandru Calancea să gestioneze inteligent și echilibrat toate problemele care apar la această unitate spitalicească. În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului Județean, la care a fost prezent și dr. Alexandru Calancea, Gheorghe Flutur a spus că deliberativul a dat întotdeauna dovadă de solidaritate cu spitalul, atât la aprobarea organigramelor, cât și la  alocarea de bani.

„Avem în continuare acolo nevoie de un feed back pozitiv în raport cu populația. Toate gâlcevile astea care au mai apărut prin spațiul public nu cred că au făcut și nu fac bine. Nu am fost și nu voi fi niciodată de acord cu așa ceva. Va trebui să găsim soluții pentru a gestiona echilibrat, cu rațiune, inteligent dar și cu fermitate tot ce are de gestionat Spitalul Județean Suceava. Nu avem atâtea spitale aici la Suceava. Nu există un spital municipal, există doar unul județean care până la urmă e oglinda noastră. Poate și din pandemie putem să învățăm ceva pentru că nu întotdeauna a fost foarte bine ca imagine cu ce s-a întâmplat cu unitatea aceasta. Dar parcă și breaking news-urile astea transmise de acolo nu ne fac bine și nu e de dorit așa ceva”, a spus Gheorghe Flutur.

El a făcut un apel către conducerea spitalului să dea dovadă de înțelepciune, echilibru și să gestioneze aceste probleme în folosul cetățeanului. „Pentru că dotări, slavă Domnului avem. Și aștept să dați drumul la lucrări în continuare. Este spitalul de oncologie, ne luptăm în această perioadă pentru spitalul de copii și de boli infecțioase, pentru pasajul subteran, aveți anvelopare, aveți foarte foarte multe lucrări acolo”, a încheiat Flutur.

Președintele CJ Suceava nu este mulțumit de „toate gâlcevile de la Spitalul Județean care au mai apărut în spațiul public”, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava